Preşedintele României, Klaus Iohannis este acuzat de un judecător CCR, că şi-a trimis consiliera de la Cotroceni să facă presiuni asupra sa în cazul revocării lui Kovesi de la şefia DNA.

Acuzaţii extrem de grave şi fără precedent la adresa Preşedintelui României.

Judecătorul CCR a declarat duminică faptul că Simina Tănăsescu a venit la el să-i spună că s-a primit o petiţie la Cotroceni cu privire la legitimitatea mandatului său la CCR şi că i se cere lui Iohannis să emită decret de revocare din funcţie.

“Din toată discuţia reieşea că este o precupare. Cam aşa ceva (a simţit că i se arată cartonaşul –n.r.). Nu ştiu, dar niciodată nu a dorit Simina, nu a cerut să se întâlnească pentru vreo altă problemă. Pe mine, m-a surprins discuţia aceasta. Eu i-am spus Siminei următoare chestiune, asta apropos de declaraţia preşedintelui vis a vis de această problemă, pentru că a fost întrebat preşedintele ce va face în cazul Lăzăroiu. Preşedintele a zis că nu putem merge aşa departe, dar dacă e vreo problemă Curtea vrea să şi-o poată rezolva. Eu unul, chiar l-am votat pe preşedinte. Eu nu am votat niciodată PSD. Nu am nimic faţă de niciun partid, dar asta a fost opţiunea mea. Dar să spui că decizia CCR e pe mână cu ce spune alianţa de guvernare. Şi am zis, măi această chestiune nu se pune în discuţie. Noi am fost puşi acolo să apărăm Constituţia, pentru alte chestiuni. Doamna Tănăsescu nu a reacţionat. A luat act de ce am spus. N-aş putea băga mâna în foc ce s-a vrut, dar bănuiesc că asta s-a vrut, să mi se spună că ai o problemă. Da (a simţit-o ca pe o presiune – n.r.). Vedeţi dumneavoastră, imediat a apărut comunicatul Administraţiei Prezidenţiale şi apoi al lui Cristi Danileţ care a spus, noi nu am trimis astfel de cerere la Preşedinţie. Păi atunci să se lămurească între ei. La final a fost cu cele două cărţi. Am discutat despre cărţi doar la plecare.(…) Preşedintele ar fi trebuit să spună că nu are în preocupare această problemă”, a spus Petre Lăzăroiu, la Antena 3.

Judecătorul a spus că a adus la cunoştinţa membrilor CCR această întrevedere iar aceştia i-au cerut să iasă public şi să spună tot.

De ce să nu am curajul. Doar nu mă apuc acum să mint, să fabulez. Spun ce mi s-a întâmplat. Dovadă este că nimeni nu a infirmat. Dimpotrivă a confirmat. Bine, nu a confirmat conţinutul discuţiilor. Cu toţii (n.r.: judecătorii CCR cu care a discutat) am ajuns la aceeaşi concluzie că trebuie să ies public pentru că şi dânşii au înţeles că există o stare de pericol. Iniţial am vrut în aceeaşi zi să sesizăm Comisia de la Veneţia. Am zis, o lăsăm pentru luni. Ne mai gândim“, a declarat Petre Lăzăroiu la Antena 3.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că doamna consilier Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă, iar discuţia a fost una pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just.

Urmare a acestor presiuni venite din partea Administraţiei Prezidenţiale, CCR a decis să sesizeze Comisia de la Veneţia.