Klaus Iohannis se pregăteşte să reintroducă starea de urgenţă dacă Parlamentul refuză să aprobe starea de alertă pentru încă o lună de zile, din 15 iunie, invocând pandemia de coronavirus. Anunţul a fost făcut de Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru care la Digi 24 a spus că decizia e la Preşedintele României.

Veşti proaste pentru români. Starea de urgență ar putea fi din nou reinstituită, în condițiile în care nu ar mai exista starea de alertă și numărul cazurilor de coronavirus ar crește.

Ministrul Sănătăţii a spus miercuri seară că orice altă variantă legislativă, dintre cele propuse de opoziția parlamentară, este insuficientă, în lupta cu noul coronavirus, amenințând chiar cu o revenire la starea de urgență, dacă situația o cere.

Tătaru a spus că sunt discuții la nivel de prim-ministru cu opoziția, dar că încă nu s-au terminat aceste discuții: „Sper să putem ajunge la un numitor comun”. El a precizat că nu a vorbit direct cu Marcel Ciolacu în acest sens.

Cu privire la o eventuală lege dată de Parlament în locul stării de alertă, ministru a spus că „acea lege trebuie dată pentru o situație anume, pentru ce o justificăm? Pentru starea de alertă? Dacă este o situație de stare de alertă de ce nu impunem starea de alertă?”

Întrebat dacă în condițiile în care nu ar mai exista starea de alertă și numărul cazurilor de coronavirus ar crește, ar putea fi reinstituită din nou starea de urgență, ministrul a spus că „dacă vom avea o evoluție nefavorabilă, decizia este la domnul președinte” Iohannis.

Nu am ajuns la acel blocaj, eu sper ca Parlamentul să înțeleagă că este necesară o stare de alertă, că avem doar strictul necesar care ne trebuie pentru a gestiona acest final de pantă descendentă”, a spus Tătaru, întrebat dacă ar recomanda o nouă stare de urgență.

Traian Băsescu susține că în cazul în care PSD nu va vota starea de alertă, șeful statului poate emite un decret pentru starea de urgență, care să cuprindă toate regulile care trebuie respectate

Dacă nu se va vota starea de alertă, președintele poate emite decret pentru starea de urgență. Se va putea modela totul în decretul respectiv, în care să se spună ce se va face. Este un zgomot inutil, se poate rezolva în 30 de minute. Poate scrie ce vrea să facă Guvernul în starea de alertă. Să porți mască, să nu se deschidă restaurantele…  Așa va limpezi treaba. PSD e vulnerabil, poate rămâne cu votul, dar fără valoare”, a spus Băsescu la B1 Tv.