Iohannis l-a mazilit pe Orban. Preşedintele PNL şi-a depus mandatul de premier desemnat

Ludovic Orban şi-a depus marţi, mandatul, după consultări la Palatul Cotroceni cu Preşedintele României, Klaus Iohannis. Decizia vine la o zi după ce judecătorii CCR au stabilit că desemnarea lui Orban în funcţia de prim ministru a fost neconstituţională.

Klaus Iohannis afăcut anunţul marţi seară, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia a anunţat că mâine va anunţa numele noului premier desemnat, după ce se va consulta toată ziua, cu partidele politice parlamentare.

În această seară, domnul Ludovic Orban și-a depus mandatul de prim-ministru desemnat. Motivația este pe cât de simplă, pe atât de clară. Regulamentul activităților comune din Parlament, pentru Cameră și Senat, prevede un termen de 15 zile, termen în care trebuie să se pronunțe Camerele reunite asupra propunerii de Guvern. Aceste 15 zile s-au epuizat fără să se fi votat. În esență, știm, am spus și ieri – se datorează, această situație, PSD-ului. Din cauza PSD-ului, care a boicotat ședința de ieri, nu s-a putut da un vot. În acest mod, riscăm să intrăm într-un blocaj, or un blocaj este ultimul lucru pe care ni-l dorim în această situație. De aceea, am acceptat această depunere de mandat din partea domnului Ludovic Orban. În consecință, voi convoca consultări cu partidele parlamentare, consultări care vor începe mâine, la ora 16:00, și se vor termina tot mâine, în jurul orei 20:00, după care voi veni în fața națiunii și voi face o declarație prin care informez ce s-a discutat și care sunt concluziile mele„, a declarat Klaus Iohannis.

Vrei sa fii la curent cu noile stiri? Da-ne un like!