Dezvoltarea unei afaceri online presupune multă muncă și multe decizii de luat. Dacă partea de creare a magazinului virtual și lansarea sa pe internet pot fi considerate etape mai ușoare, este crucial ca treburile din spatele ecranului să fie întreprinse cu responsabilitate.

Furnizorii sunt esențiali, fiindcă o afacere nu poate exista fără materia primă necesară pentru producția anumitor bunuri sau fără mărfurile ce pot fi revândute. Totuși, ia în considerare faptul că aceștia sunt mai mult decât o simplă sursă de aprovizionare. Furnizorii te pot ajuta să evaluezi potențialul anumitor produse, să identifici oportunitățile de business sau să urmărești acțiunile competitorilor. Ei se pot transforma în veritabili parteneri de afaceri, dar trebuie să-i alegi cu grijă, dacă vrei un magazin online de succes. Iată cum și unde poți găsi furnizori de încredere:

Expoziții locale și internaționale

Una dintre cele mai bune modalități de a stabili relații de business cu alte firme este prin participarea la evenimente de profil, atât la nivel local cât și internațional. Așa-numitele trade shows sunt deosebit de valoroase pentru orice antreprenor pentru că pot scoate în evidență produse care încă nu sunt disponibile pe piață. Asta înseamnă că ai toate șansele de a deveni un pionier într-o anumită industrie, pentru o categorie de bunuri necunoscute publicului larg. Prin intermediul unor astfel de expoziții poți purta discuții față în față cu potențialii furnizori și ai șansa de a comanda mărfurile de la aceștia, fără intermediari. Mai mult, ai acces la produse noi, unele chiar exclusive, poți vedea și testa mostre ale bunurilor pe care intenționezi să le comercializezi prin magazinul tău online și ai ocazia de a-ți crea relații foarte rapide. Participarea la expozițiile comerciale reprezintă o modalitate excelentă de a găsi furnizorii potriviți pentru businessul tău.

Platforme cu informații oficiale

O metodă utilă pentru căutarea și selecția colaboratorilor o reprezintă și platformele care conțin informații oficiale, financiare și juridice, despre firmele de pe piața locală și din străinătate. Prin intermediul website-urilor dedicate verifica dosare firme online pentru a face o selecție amănunțită referitoare la viitorii furnizori ai magazinului tău online. Poți afla de acolo orice indicatori, de la cifra de afaceri și datorii până la identitatea fondatorilor și istoricul acestora în mediul de afaceri. Toate aceste informații îți vor fi de un ajutor pentru a urmări evoluția unei companii și a găsi cele mai avantajoase surse de aprovizionare pentru afacerea ta.

Google

Prin intermediul Google poți descoperi producători, distribuitori, vânzători sau meșteșugari independenți care îți pot pune la dispoziție produse pentru afacerea ta online. Tot ce trebuie să faci este să cauți numele mărfurilor pe internet și să încerci să descoperi cât mai multe despre cei care le produc sau distribuie. Deși este cea mai la îndemână modalitate de căutare a furnizorilor, nu este, totuși, și cea mai eficientă. Unele companii nu au pagini oficiale și s-ar putea să ai mai multe necunoscute într-o potențială relație pe care o poți dezvolta cu acestea.

Rețelele sociale

Este binecunoscut faptul că multe dintre companii își promovează afacerile prin intermediul rețelelor sociale. Mai mult, există grupuri dedicate comerțului online sau mediului de business în care sunt înscriși foarte mulți antreprenori, oameni cu care poți crea legături profesionale pentru a afla informații interesante. Așadar, ia în considerare și această modalitatea de a găsi potențiali furnizori pentru afacerea ta, indiferent dacă te atrage sau nu promovarea cu ajutorul rețelelor sociale.

Cercetarea reprezintă factorul principal care conduce la găsirea furnizorilor potriviți. Deși solicită timp și poate că și resurse, dacă îți alegi colaboratorii incorect, experiența ta va fi neplăcută și costurile îți pot afecta businessul. Concentrează-te pe căutarea unor furnizori de încredere care să-ți garanteze o relație productivă și eficientă pe măsură ce magazinul tău online se va dezvolta tot mai mult. În mod clar, o afacere înfloritoare merită tot efortul!

Sursa foto: https://images.pexels.com/photos/34577/pexels-photo.jpg?auto=compress&cs=tinysrgb&dpr=2&h=750&w=1260