România a devenit azi, a 32-a ţară din lume care depăşeşte pragul de 10.000 de infectări cu noul coronavirus.

Ministerul Sănătăţii a anunţat azi, la ora 13.00, 386 noi cazuri de infectare cu Covid 19, drept urmare, România a depăşit pragul de 10.000 de îmbolnăviri.

„Până astăzi, 23 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.096 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.478 au fost declarate vindecate și externate„, transmite Ministerul Sănătăţii.

Cum era de aşteptat, cele mai multe infectări sunt în judeţul Suceava, 2417 persoane. Capitala ocupă locul doi cu 1100 persoane confirmate pozitiv cu coronavirus. Iar pe locul trei se clasează judeţul Arad cu 439 de persoane infectate cu coronavirus.

La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.226 de persoane. Alte 28.131 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 113.336 de teste.

Până azi la ora 13,00, România a înregistrat 527 de morţi din cauza coronavirusului.