Antena 1 anunță debutul înscrierilor pentru sezonul cinci al X Factor România 2015. Românii talentați la muzică se pot înscrie pe site-ul concursului muzical.

Pregătirile sunt în toi pentru preselecțiile din țară și Capitală, care vor aduce la audițiile cu juriul pe cei mai buni concurenți, gata să arate că dețin factorul X.

Înscrierile se pot face online, completând formularul de pe platforma http://xfactor.a1.ro/casting/. Cele mai mari talente muzicale ale României sunt așteptate să demonstreze că își merită locul pe scenă.

Audițiile pentru noul sezon X Factor vor avea loc în următoarele orașe: Craiova, pe 26 aprilie, Sibiu, pe 28 aprilie, Arad, pe 30 aprilie, Cluj, pe 2 și 3 mai, Iași, pe 5 și 6 mai, Galați, pe 8 mai și București, pe 10, 11 și 12 mai.

Prima ediție a X factor România a fost câștigată în 2011 de Andrei Leonte. În 2012 s-a impus Tudor Turcu, în 2013 Florin Ristei iar în 2014 Adina Răducan.

În primele 4 ediție ale X Factor, la masa juriului s-au perindat: Mihai Morar, Paula Seling, Adrian Sână, Dan Bittman, Cheloo, Delia Matache, Ștefan Bănică Jr și Horia Brenciu.

Delia Matache este cel mai longeviv jurat de la X Factor, A rezistat până acum trei sezoane: 2012,2013, 2014.