Masca nu te protejează deloc împotriva transmiterii coronavirusului. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă japonezi, a constatat că purtatul măşii de protecţie, este total ineficient în combaterea răspândirii coronavirusului.

O simplă conversaţie între două persoane care se află aproape una de alta, cu sau fără mască, cum ar fi într-un coafor sau într-un cabinet stomatologic, poate transmite coronavirusul, potrivit unui studiu japonez publicat marţi în jurnalul ştiinţific Physics of Fluids, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Noul coronavirus se poate răspândi de la persoanele infectate chiar dacă acestea nu prezintă simptome, prin picăturile foarte mici din aerul expirat, iar majoritatea studiilor s-au concentrat asupra a ceea ce se întâmplă atunci când persoana infectată tuşeşte sau strănută, iar picăturile sunt expulzate pe distanţe mari.

O echipă de cercetători, condusă de Keiko Ishii de la Departamentul de Inginerie Mecanică de la Universitatea Aoyama Gakuin din Japonia, a folosit fumul şi lumina laser pentru a observa fluxul de respiraţie în apropierea şi în jurul a două persoane care conversează în diferite poziţii.

Ishii a explicat că echipa sa a analizat „caracteristicile de difuziune ale expiraţiei cu şi fără mască, atunci când o persoană stătea în picioare, ori aşezată, cu faţa în jos sau cu faţa în sus”.

Experimentele au fost efectuate de asemenea la coaforul Colegiului de Estetică Yamano din Tokyo, în posturi întâlnite în mod obişnuit în astfel de spaţii.

Testele au demonstrat că aerul expirat de o persoană fără mască în timp ce vorbeşte are tendinţa de a se îndrepta în jos sub influenţa gravitaţiei. Astfel, în cazul în care un client sau pacient se află mai jos de persoana infectată se poate infecta la rândul său.

Când persoana care oferă servicii poartă mască în timp ce stă în picioare sau în şezut, norul de vapori tinde să adere la corpul acestei persoane care are o temperatură mai mare decât cea din mediul înconjurător iar aerul se îndreaptă în sus. Însă, în cazul în care tehnicianul se apleacă în faţă, picăturile tind să se detaşeze de corpul acelei persoane şi pot ajunge pe clientul sau pacientul aflat mai jos.

Cercetătorii au experimentat, de asemenea, cu „scuturile faciale” – apărătoare din plastic ce înconjoară întreaga faţă – şi au descoperit că acestea pot preveni particulele degajate dinspre masca angajatului salonului de coafură sau asistentei către client.