După trei ore de când s-a urcat pe acoperişul căminului din Sectorul 2, studentul de 23 de ani s-a aruncat în gol. Echipajele medicale aflate la faţa locului îi acordă primul ajutor şi încearcă să îi salveze viaţa.

O nouă tragedie zguduie România. La trei zile de la tragedia de la Oneşti, generată de incompetenţa poliţiştilor, un nou caz  similar s-a produs la Bucureşti.

Echipajele de intervenţie nu au putut monta o saltea pe motiv că erau copaci în zonă.

Studentul s-a aruncat în gol după trei ore de stat pe acoperişul căminului de pe strada Lăcrămioarei Nr. 56 din Sectorul 2 al Capitalei.

Potrivit Antena 3, tânărul era în sevraj, întrucât este cunoscut ca şi consumator de droguri.

Echipa de negociatori nu a reuşit să-l convingă să renunţe la gestul extrem.

Studentul nu a comunicat cu negociatorii şi nu a avut nicio revendicare.

Psiholoaga care îl consilia de mai mult timp a venit la faţa locului dar nici cu ea nu a dorit să comunice.

După trei ore, studentul s-a aruncat pur şi simplu în gol sub privirile echipelor de salvare.