Până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.418 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre acestea, peste 1000 sunt medici şi asistente.

Creşte alarmant numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus. Potrivit INSP, numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus este 1031.

Cele mai multe cadre medicale infectate se află în Judeţul Suceava, 462. În timp ce la Bucureşti sunt 149 de medici şi asistente ifnectate cu covid 19.

Din cei 8418 români infectaţi, 1.730 au fost declaraţi vindecaţi și externaţi din spital. La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți. 

Din păcate, 417 români şi-au pierdut viaţa din cauza infecţiei cu noul coronavirus.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 19.911 de persoane. Alte 47.139 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 90.991 de teste.