Românii se vor bucura în 2018 de sărbători legale. Potrivit legilor în vigoare, în România sunt 14 zile declarate ca fiind zile libere. Drept urmare, în acest an, românii au două săptămâni de vacanţă “legală”.

În 2018, românii vor avea 14 zile libere, toate sărbători legale, dintre care 11 pică în cursul săptămânii. Luna ianuarie vine cu trei zile libere: 1 şi 2 ianuarie, dar şi 24 ianuarie, Ziua Unirii.

În aprilie, toţi cetăţenii vor avea o minivacanţă de primăvară. Vor fi libere zilele de 8 şi 9 aprilie, adică duminică şi luni când sărbătorim Paştele.

În luna mai sunt 3 libere: 1 mai, ziua Muncii, care pică într-o zi de marţi şi apoi Rusaliile, pe 27 şi 28 mai, adică duminică şi luni. Urmează 1 iunie, Ziua Copilului, care pică vineri.   În august, doar ziua de miercuri, 15, când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului, este declarată zi liberă.

Urmează pe 30 noiembrie, ziua liberă de Sfântul Andrei, care pică vineri. Imediat vine 1 decembrie, ziua Naţională, care anul acesta va fi sâmbătă, dar se leagă de 30 noiembrie şi vor fi trei zile libere. Lista de zile libere este încheiată de Crăciun: 25 şi 26 decembrie, zile care vor fi sărbătorite marţi şi miercuri.