Horia Tecău va juca finala de dublu mixt de la Australian Open 2016

Horia Tecău și Coco Vandeweghe s-au calificat, vineri, la Melbourne, în finala probei de dublu mixt la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2016.

Horia Tecău va juca sâmbătă, a treia finală de dublu mixt din carieră, la Australian Open. Românul și americanca s-a calificat în finală după ce vineri s-au impus în fața perechii formate din nTreat Huey (Filipine)/Andreja Klepac (Slovenia).

După doar o oră și 7 minute de joc, Horia Tecău și Coco Vandeweghe s-au impus cu scorul de 6-4, 6-4.

În ultimul act la dublu mixt, românul și americanca vor juca cu  învingătorii din meciul care opune principalii favoriți, Sania Mirza (India) și Ivan Dodig (Croația), și cuplul ruso-brazilian Elena Vesnina/Bruno Soares.

Calificarea în finală la dublu mixt, le asigură lui Tecău și Vandeweghe un cec de 75.500 de dolari australieni.

Tecău a mai câștigat proba de dublu mixt în 2012 alături de americanca Bethanie Mattek-Sands. Cei doi s-au impus atunci în trei seturi în fața cuplului Elena Vesnina (Rusia)/Leander Paes (India).

În 2014, alături de indianca Sania Mirza, românul a pierdut finala în fața perechii formate din Kristina Mladenovic (Franța)/Daniel Nestor (Canada).

Vrei sa fii la curent cu noile stiri? Da-ne un like!