Haos pe Aeroportul Otopeni după ce Blue Air a suspendat toate zborurile. Peste 1200 de români rămași la sol

Blue Air a anunțat că suspendă toate zborurile pe motiv că Administrația Fondului pentru Mediu i-a blocat conturile din cauza unei datorii de 28 milioane de lei. Ministrul Mediului cere companiei să reai toate zborurile și să își respecte pasagerii. Peste 1200 de români au rpmas blocați pe Aeroportul Otopeni.

Blue Air spune că își suspendă zborurile până în data de 12 septembrie pentru că au conturile blocate și că nu își mai pot plăti combustibilul.

”Datorita unei situatii neprevazute constand in poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de catre Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până Luni, 12 Septembrie 2022. Toate zborurile planificate din afara Romaniei catre orice aeroport din Romania, astazi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat. Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Româm, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:

– Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;

– Creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);

– Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale.

Declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al Statului Român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air in situatia nedorita de a isi reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”, se arată în comunicatul de presă al Blue Air.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, consideră că decizia companiei Blue Air de suspendare a zborurilor nu este justificată, în condițiile în care are o datorie de peste 28 de milioane de lei la bugetul AFM și este în procedură de executare silită. Acesta a cerut companiei să reia imediat zborurile.

„Conturile au fost blocate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) deoarece compania Blue Air are o datorie de peste 28 de milioane de lei la bugetul AFM și este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care AFM a procedat, conform legii, la recuperarea acestei creanțe. Decizia de a suspenda aceste zboruri este una absolut nejustificată. Blocarea conturilor de către AFM nu justifică, în niciun fel, suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această companie”, a spus Barna Tánczos,

Acesta a cerut Blue Air să reia imediat zborurile, să-și onoreze obligațiile față de călători și față de bugetul de stat și să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeșalonare a acestei datorii, pentru a rezolva pe cale legală diferendul.

Potrivit ministrului mediului, apelor și pădurilor, Blue Air are obligația de a plăti datoria la bugetul AFM, în condițiile în care nu a achiziționat și nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, care erau obligația companiei.

„S-a ajuns în această situație deoarece Blue Air nu a respectat legea. Această blocare a conturilor nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor. Solicit Blue Air să se adreseze imediat AFM și să rezolve pe cale legală acest diferend și solicit să reia imediat toate zborurile și să-și onoreze obligațiile față de călători”, a conchis Barna Tánczos.

Compania Blue Air Aviation înregistrează o obligație fiscală la bugetul Fondului pentru Mediu, în valoare de peste 28,7 milioane lei. Suma este reprezentată de neîndeplinirea obligației de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES) aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021. În cazul companiei Blue Air, este vorba despre 54.230 de certificate. Termenul pentru restituirea certificatelor GES a expirat în luna mai 2022.

Având în vedere neplata obligației fiscale, chiar și după comunicări repetate, apeluri și somații transmise către companie, fără ca acestea să se concretizeze în vreun fel, Administrația Fondului Pentru Mediu (AFM) a fost nevoită să pună în aplicare legislația în vigoare, prin emiterea titlului executoriu conform Codului de procedură fiscală.

Blue Air a a anunțat chiar azi, că va transfera mai multe zboruri interne și internaționale către noua companie românească AirConnect.

Blue Air – cea mai mare companie aeriană ultra low-cost din România și noua companie aeriană regională Air Connect au încheiat un parteneriat strategic de tip codeshare pentru a oferi opțiuni de călătorie extinse pasagerilor, atât pentru zboruri interne în România, dar și pentru cele regionale.

Pe baza Memorandumului de Înțelegere finalizat – cele două companii aeriene vor lansa, începând cu 12 septembrie 2022, un parteneriat extins de tip codeshare cu scopul de a optimiza costurile, de a îmbunătăți conectivitatea și de a-și uni forțele pentru a explora sinergii suplimentare pe piața regională europeană cu plecare din București.

În cadrul acordului, Blue Air va transfera operarea unor servicii interne și internaționale selectate din UE, către Air Connect.

Controlul comercial și riscul pentru aceste rute rămân la Blue Air, care va continua să fie responsabilă de vânzări, marketing și asistență pentru clienți, dar se așteaptă să realizeze economii de costuri și raționalizări de peste 15-20% în cadrul cooperării, prin implementarea tipului de aeronavă ATR-72 pe serviciile regionale și de tip navetă.

Air Connect va fi responsabilă de controlul operațional.

Air Connect oferă o platformă eficientă din punct de vedere al costurilor pentru transportul acestui trafic și ne permite să continuăm să oferim un portofoliu amplu de rute și mai multe frecvențe atât pasagerilor noștri ce călătoresc pe rutele interne din România, cât și pasagerilor care se conectează prin baza noastră principală din București la piețele cheie ale Blue Air din Europa„, a declarat Cristian Rada, CEO Blue Air.

Suntem deosebit de încântați să începem un parteneriat cu Blue Air care ne permite să „AirConnectăm” mai bine și mai eficient regiunile. Pasagerii noștri vor beneficia imediat de un portofoliu extins cu destinații și de o mai bună conectivitate din aeroporturile secundare din România și, în curând, din afara țării„, a declarat Tudor Constantinescu, CEO Air Connect.

Blue Air se află în prezent într-o situație financiară dificilă, după ce a încheiat anul 2020 cu afaceri de 537 milioane lei, dar și pierderi de peste 403 milioane lei și un număr de angajați în scădere cu aproape 30%, la 806, conform datelor de pe platforma Confidas.

Recent, compania a fost amendată cu suma de 2 milioane de euro de către Protecția Consumatorilor, pentru că operatorul a anulat aproape două sute de mii de rezervări, în perioada 30.04.2021-30.04.2022.