Guvernul Orban îşi bate joc de 5 milioane de pensionari. Refuză să majoreze pensiile!

Ludovic Orban a anunțat duminică seară, la România TV, că Guvernul pe care îl conduce, nu va crește pensiile cu 40%, motivând că e „criză economică”.

Premierul Orban refuză să pună în aplicare o lege în vigoare. În loc să respecte legea, Guvernul PNL o încalcă după bunul plac. Dacă sute de milioane de euro sunt pentru achiziţii dubioase în plină pandemie, fără licitaţii, pentru majorarea pensiilor nu mai sunt bani.

„Majorarea cu 40% ar fi fost foarte greu de făcut chiar în condițiile în care eram într-o situație economică favorabilă, așa cum arătau datele la începutul anului, atunci când am adoptat bugetul. Suntem într-o criză economică, suntem într-o criză care a afectat atât veniturile la bugetul de pensii, cât și veniturile bugetului de stat. Se vede limpede că majorarea cu 40% este o majorare care nu poate fi susținută financiar pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României, riscând să afecteze capacitatea României de a face față tuturor plăților. Vom crește pensiile, procentul nu îl voi prezenta public decât atunci când vom avea finalizate toate aceste evaluări, analize”, a spus Ludovic Orban.

De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă ca noua lege privind impozitarea pensiilor speciale să fie declarată neconstituţională, premierul a precizat: ”Am văzut că este atacată şi această lege. Mi-e greu să spun ce va decide CCR. În ce mă priveşte, consider că principiul contributivităţii este principiul fundamental care va trebui să stea la baza calcului pensiilor.  Problema pensiilor este foarte serioasă. (…) sistemul de pensii nu trebuie gândit pentru astăzi, pentru moment, pentru a aduce voturi în alegeri, ci trebuie gândit să fie stabil, sustenabil. Multe din iniţiativele astea vin în întâmpinarea unei nevoi reale, există o profundă nemulţumire în societate faţă de pensiile care au fost calculate pe nedrept, profitând de anumite reglementări legale care au fost folosite în mod abuziv. Este clar că nu se poate continua aşa, că trebuie găsită o soluţie în care să se creeze un echilibru la nivelul tuturor pensiilor”.

Vrei sa fii la curent cu noile stiri? Da-ne un like!