Alexis Tsipras abandonează corabia înainte de a se scufunda. După șapte luni de guvernat Grecia, Tsipras a demisionat din funcția de prim ministru și cere alegeri anticipate imediate.

După ce și-a păcălit electoratul cu referendumul împotriva austerității, ca mai apoi să accepte toate măsurile impuse de creditorii internaționali, Alexis Tsipras demisionează din funcția de prim ministru și aruncă Grecia într-o nouă criză politică.

Iar alegerile anticipate era tot ceea ce îi lipsea Greciei în acest moment.

”Mandatul pe care l-am primit la 25 ianuarie și-a atins limitele. Acum, poporul trebuie să se pronunțe. Voi, prin votul vostru, veți decide dacă v-am reprezentat curajos în fața creditorilor, dacă acest acord (cu creditorii) este de ajuns. Suntem obligați să respectăm acordul, dar ne vom lupta să atenuăm consecințele adverse. Voi încerca să obțin votul poporului grec pentru a conduce țara și pentru a continua programul nostru de guvernare”, a spus Tsipras într-un mesaj televizat.

După ce și-a anunțat demisia, Tsipras a cerut organizarea de alegeri anticipate.

Alexis Tsipras va propune organizarea de alegeri anticipate până la 20 septembrie 2015.