Concursul Eurovision 2022 a fost fraudat masiv și EBU a falsificat rezultatele finale. În timp ce acuză doar șase țări de ”tipar de vot”, TVR demonstrează că astfel de ”tipare de vot” sunt și între Australia, Belgia, Suedia și Israel. Însă pentru că Supervisorul Eurovision este Martin Österdahl din Suedia, acolo nu se anchetează nimic.

TVR dezaprobă modul în care EBU (European Broadcasting Union) a gestionat situația generată de voturile exprimate de juriile naționale cu ocazia semifinalelor și a finalei concursului Eurovision 2022. TVR acuză dublul standard al EBU.

”În timp ce unele țări au fost penalizate, notele juraților fiind înlocuite cu note acordate de EBU – printr-un așa-numit ”algoritm” netransparent, care ridică la rândul său suspiciuni – pentru altele nu a fost aplicată nicio sancțiune. Mai grav, au beneficiat de puncte suplimentare, dirijate de EBU în numele țărilor penalizate (detalii la finalul comunicatului). Considerăm inacceptabil comportamentul EBU, care a aplicat un dublu standard în cazul unor grupuri de țări ale căror voturi s-au împărțit într-un mod care ridică suspiciuni”, precizează TVR.

În timp ce România și alte cinci țări au fost sancționate pentru că s-au votat reciproc, iată cum s-au repartizat voturile, în cea de-a doua semifinală, în cazul altor trei țări:

Australia a dat către:

Suedia 12

Israel 10

Belgia 8

Macedonia de Nord 7

Irlanda 6

Australia a primit de la:

Suedia 12

Israel 10

Belgia 8

Macedonia de Nord 5

Irlanda 5

Belgia a dat către:

Suedia 10

Australia 8

Israel 7

Belgia a primit de la:

Suedia 8

Australia 8

Israel 7

Suedia a dat către:

Australia 12

Estonia 10

Belgia 8

Malta 7

Suedia a primit de la:

Australia 12

Estonia 12

Belgia 10

Malta 10

TVR spune că în cazul acestor țări, organizatorii nu au sesizat ”tipare de vot neregulate.” Mai mult, lor le-au dat și cele mai multe puncte atribuite, prin ”algoritm,” de la țările sancționate pentru că s-au votat între ele. Dintre cele șase țări acuzate că au avut o înțelegere oneroasă pentru a intra în finală, doar trei au reușit. Dintre cele trei țări care au primit puncte prin ”algoritm” de la țări sancționate, toate au reușit să intre în finală.

Concluzia observatorilor a fost că votul a fost regulamentar și nu au raportat nicio abatere sau încercare de fraudare. Este unul dintre motivele pentru care la începutul probei finale pentru public, reprezentantul EBU a anunțat că toate voturile exprimate de jurați sunt valide.