Uniunea Europeana a selectionat primul jandarm român care va lua parte la misiunea internațională din Republica Mali.

Maiorul Fotescu Gabriel Dumitru din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române este primul jandarm român care va participa la misiunea U.E- EUROGENDFOR  din Republica Mali (Africa). Ofiţerul a fost selecționat să participe la această misiune în urma promovării unui examen susţinut în faţa unei comisii  formate din șase experţi din cadrul Uniunii Europene.

Examenul de selecţie s-a desfăşurat în limba franceză şi engleză și a presupus o bună cunoaştere a cadrului legislativ şi organizatoric specific misiunii Uniunii Europene în Republica Mali. Pe lângă cunoştinţele teoretice, ofiţerului i-au fost testate abilităţile şi capacitatea de răspuns în situaţii de criză.

În cadrul acestei noi misiuni, cu durata de un an de zile, ofiţerul Jandarmeriei Române va fi instructor de ordine publică și intervenție profesională pentru efectivele de Jandarmerie, Poliție și Garda Națională ale statului Mali, cu  atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Mali.

Premergător selecţiei organizate de reprezentanţii Uniunii Europene, maiorul Fotescu Gabriel Dumitru a absolvit Cursul Internaţional de Monitor Misiuni Internaționale la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Maiorul Fotescu Gabriel Dumitru este absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 2001, iar pâna la momentul selecționării pentru această misiune internațională, a fost instructor în cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi – “Ochiuri” din cadrul Jandarmerie Române.

În data de 15 aprilie 2014, Consiliul European a luat decizia începerii unei misiuni civile, conform Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC), pentru a sprijini  Forţele Interne de Securitate din Mali (Denumirea oficială a misiunii este EUCAP Sahel Mali).

Misiunea sprijină statul malian în asigurarea ordinii constituţionale şi democratice, condiţiile necesare unei păci durabile, precum şi menţinerea autorităţii sale pe întregul teritoriu. Misiunea internațională la care participă Jandarmeria Română – EUCAP Sahel Mali, asigură consiliere la nivel strategic şi pregătirea celor trei forţe interne de securitate (Jandarmeria, Poliţia Naţională şi Garda Naţională).

În anul 2015 România, prin Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe deţine preşedinţia Eurogendfor Forţa de Jandarmerie Europeană.

EUROGENDFOR este un instrument polițienesc  al  Uniunii Europene, format din unităţi de poliţie cu statut militar, puse la dispoziţie de către statele fondatoare în mod voluntar, pentru a întări capacităţile gestionării crizelor internaţionale.