Procurorii DNA au emis marți la ora 11,35, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Toni Greblă sub acuzația de trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat. Fostul judecător al CCR va fi dus la Înalta Curte cu propunere de arest la domiciliu.

Toni Greblă, judecător la Curtea Constituțională a României, la data faptelor, este acuzat de procurori de trafic de influență, în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni) și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).

În perioada 2010 – 2015, inculpatul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională) și ulterior judecător la Curtea Constituțională, a pretins și primit de la suspectul Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:

– în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită, întreținerea și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro;
– în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri
– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);
– în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afișe.

Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici să îndeplinească și să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de suspectul Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ș.a.).

În perioada 2010 – 2015, inculpatul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională) și ulterior judecător la Curtea Constituțională, a exercitat în fapt activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (activități comerciale), disimulate prin interpuși, încălcând dispozițiile de incompatibilitate (privind incompatibilitățile judecătorului de la Curtea Constituțională și ale senatorului).

A rezultat că, în mod neîntrerupt, inculpatul Toni Greblă a desfășurat activități comerciale direct și prin interpuși și a exercitat calitățile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj și cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producția de energie electrică.

Începând cu luna august 2014, inculpatul Greblă Toni a întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri Bîrcină Ion (persoană apropiată relațional), un cetățean turc, cetățeanul moldovean Victor Dolghi și Constantin Bartolomeu Săvoiu.

Împreună cu cei 4 suspecți menționați, inculpatul a constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a iniția raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federația Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargo unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.

În fapt, embargoul unilateral al Rusiei este un răspuns la instituirea regimului autonom de sancțiuni de către Uniunea Europeană Rusiei.

În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în țară, cât și în afara țării, acționând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.

În perioada 2014 – 2015, aceștia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârșirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

Din probele administrate, a rezultat că după efectuarea perchezițiilor domiciliare la ferma inculpatului, acesta și-a continuat activitatea infracțională, efectuând demersuri concrete de valorificare a foloaselor necuvenite obținute din infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În acest sens, în perioada februarie-martie 2015, inculpatul Toni Greblă a efectuat, prin intermediari, și în mod nemijlocit, demersuri de preconstituire a unui contract simulat de vânzare-cumpărare, prin care să ascundă calitatea de proprietar al animalelor din fermă, în vederea valorificării acestora (acesta nefiind încheiat din motive independente de inculpat).

Inculpatului Greblă Toni i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 11 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arest la domiciliu.