Eurovision 2024 a fost cucerit de Elveția. Nemo a interpretat piesa ”The Code”, pe scena din Malmo, Suedia și a devenit al treilea elvețian care câștigă celebrul concurs european.

După o pauză de 36 de ani și la 65 de ani de când a cucerit prima ediție a Eurovision, Elveția triumfă din nou la cel mai mare concurs muzical european și din lume.

Elvețianul a fost preferatul juriilor naționale, reușind un total de 365 de puncte. Însă s-a clasat pe locul doi la televoting, unde a acumulat doar 226 puncte. A reușit să se claseze pe primul loc cu un total de 591 puncte. Loreen, câștigătoarea din 2023 a Eurovision, i-a înmânat pe scena din Malmo, trofeul competiției europene.

Pe locul unu la televoting a fost Croația, cu artistul Baby Lasagna cu piesa Rim Tim Tagi Dim. Croatul a primit 337 puncte la telefoting și 210 de la juriile naționale și s-a clasat în final pe locul doi cu un total de 547 puncte.

Ucraina s-a clasat pe locul trei cu un total de 453 puncte, însă la jurii artista din Ucraina a fost abia pe locul cinci cu un total de 146 puncte. Însă a primit de la public 307 puncte.

Israel s-a clasat pe locul doi la televot, cu un total de 323 puncte, însă juriile naționale i-au acordat doar 52 puncte și în final s-a clasat pe locul 5 cu 375 puncte.

Finala Eurovision 2024 de la Malmo a reunit doar 25 de țări, pentru că Olanda a fost descalificată. EBU a decis să descalifice reprezentnatul Olandei, Joost Klein pe motiv că ar fi agresat o persoană din echipa de producție a Eurovision. Din acest motiv, Martin Österdahl a fost uiduit de publicul prezent în sala din Malmo, în momentul în care Petra Maria Mede, gazda Eurovision i-a predat legătura pentru a confirma voturile de la juriile naționale. Iar când a venit rândul Olandei să anunțe punctele juriului național, Martin Österdahl a fost cel care le-a anunțat, iar spectatorii l-au huiduit copios.

Huiduieli au fost în Malmö Arena de fiecare dată cînd Israel primea puncte de la vreo țară.

România nu a participat la Eurovision 2024, iar Republica Moldova, reprezentată de Natalia Barbu, nu a trecut de semifinale.

Eurovision 2025 va avea loc în Elveția.

Câștigători Elveția Eurovision all time:

1956 – Lys Assia cu piesa Refrain 

1988 – Céline Dion cu piesa Ne partez pas sans moi

2024 –  Nemo cu piesa The Code