Ashleigh Barty, liderul mondial în tenisul feminin, a fost eliminată în mod surprinzător, în sferturi de finală la Australian Open, de către cehoaica Karolína Muchová, cap de serie numărul 25.

Eliminare bombă la Australian Open. Principala favorită a fost trimisă acasă de o jucătoare necunoscută, fără palmares şi reuşite în circuitul WTA.

Barty a început în forţă sfertul de finală cu cehoaica, reuşind să câştige primul set cu 6-1 după doar 24 de minute de joc.

Apoi, la pauză, cehoaica a primit îngrijiri medicale, care pe moment nu au ajutat-o să joace mai bine, întruct în setul doi a fost condusă cu 2-0 şi soarta partidei părea petleciuită.

Însă, în mod miraculos, cehoaica a revenit în set şi s-a impus cu 6-3. Apoi şi-a menţinut jocul bun şi în setul trei unde s-a impus cu 6-2.

Karolína Muchová se califică astfel în prima sa semifinală de Mare Slam, iar Barty pleacă încă din faza sferturilor de finală la Australian Open.