Da, aerul din casă poate fi chiar mai poluat decât cel de la exterior. Din fericire însă, putem controla nivelul calitativ al aerului. Una din măsurile ce pot fi luate se referă la instalarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură. Iar acestea le vei găsi la Altecovent.

Avem șantiere în jur, în casă folosim tot felul de arome, parfum artificial, cum ar fi bețișoarele parfumate ori acestea pot emana particule toxice. Unii chiar au o sensibilitate aparte la praf și nu numai și vor lăcrima excesiv sau vor strănuta continuu. Iată deci semnele că aerul din casă nu este unul sănătos și că trebuie să iei măsuri. Iar în interior, ai suficiente surse de poluare.

Oricât de mult ai încerca să aerisești casa, nu este de ajuns. Unii simt nevoia, cel puțin în plină vară când temperaturile sunt toride, să deschidă larg ferestrele și să producă curenți de aer rece. Este singura cale prin care consideră că își pot aerisi eficient casa. Ei bine, o astfel de situație poate fi de domeniul trecutului. Acum există sisteme centralizate de ventilatie cu recuperare de caldura sau sisteme descentralizate, iar acestea promit eficiență în a filtra aerul și a oferi constant volum necesar de aer curat în fiecare încăpere.

Un sistem eficient de ventilație

Ceea ce nu vor face sistemele special montate pentru asta, o vom face noi. Adică vom inspira aerul plin de particule poluate, de microbi, praf și polen. Așadar, necesitatea unui sistem de ventilație este incontestabilă. Iar cei de la Altecovent sunt aici pentru cei interesați.

Nu doar că vor recomanda tipul de sistem de ventilație, însă vor și proiecta, monta până în cele mai mici detalii. Dețin în stoc o gamă variată de astfel de sisteme de ventilație, dar și de recuperatoare de căldură. Există spre exemplu centrale cu pompă de căldură, iar acestea ajută în mod special când vine vorba de încălzirea casei iarna, precum și de răcirea aerului introdus în casă, pe timp de vară.

Ventilația centralizată cu pompă de căldură

Este un sistem modern cu 5 funcții în 1. Vorbim despre Komfovent RHP, sisteme care nu doar că ventileaza aerului, ci îl și încălzesc, realizează un control al umidității și deci sporește confortul celor care locuiesc în casă unde este montat acest sistem. Unitatea RPH este responsabilă de toate aceste acțiuni eficiente.

Rezultatul? Vei face implicit economie la facturile lunare, aferente încălzirii pe timp de iarnă și respectiv cu răcirea, pe timp de vară.

În modul de răcire – un schimbător de căldură rotativ este responsabil de funcționarea corectă a acestui sistem, cel care absoarbe excesul de umiditate și răcește aerul ce va fi introdus în locuință. Practic funcționează ca un aparat de aer condiționat.

În modul  de încălzire – această funcție este ideală în perioada iernii. Sistemul în cauză nu doar că evacuează aer viciat, dar pe cel pe care îl introduce în interior mai întâi îl filtrează și îl încălzește, recuperează din căldură și umiditate. Astfel, va crea un climat perfect și va ajuta la a economisi sume considerabile. Pentru că atunci când deschizi fereastra pentru a aerisi, practic scoți afară căldură și asta înseamnă pierdere din start, chiar dacă aerul rece și curat are tendința de a fi mai rapid încălzit decât cel stătut.

La unitățile de acest gen, RHP, există control prin panou digital C5. Un ecran LED subțire și intuitiv în a fi folosit. Controlul inteligent face astfel ca unitatea să funcționeze setată cu minim de efort din partea utilizatorului. Unitatea poate fi controlată și pe diferite alte dispozitive externe sau sisteme – cum sunt cele de tip casa inteligentă.

Desigur, un astfel de sistem și o astfel de unitate vei găsi la Altecovent. Ai 3 variante, iar alegerea trebuie să țină cont în primul rând în raport cu suprafața ce o ai. Pentru ca secretul pentru ca un astfel de sistem să fie rentabil se referă la a alege ce trebuie și unde trebuie. Volumul de aer ce trebuie furnizat, numărul de încăperi sau mai bine spus suprafața în metri pătrați, sunt detalii care vor determina ce să alegi.

Cu Altecovent, de la alegere la montare 

Cei de la Altecovent pot oferi un plan personalizat. În prima fază poate fi cerută consilierea. Accesează pagina oficială și completează datele necesare. Echipa îți va prelua cererea și va furniza în scurt timp o ofertă de preț. Include prețuri, variante, tip de sistem și nu doar unul, ci și o alternativă. Vei ști astfel ce costuri implică.

Dacă decizi că montarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură și umiditate este ceea ce ai nevoie, atunci tot aici vei putea face și achizițiile necesare. Altecovent este furnizor al unor mari branduri de nișă, printre care și Komfovent – Aspira, Sevi, Wafe etc. Cumperi unitatea ce trebuie și ce îți mai rămâne? Montarea!

Conform specialiștilor ar fi bine să nu eziți atunci când îți este recomandată proiectarea și asta din simplul fapt că această etapă este, de fapt, relevantă pentru costurile ce vor urma. Conform acestui plan sunt gândite carotările, sunt estimate materialele necesare.

Partea de montaj vine și ea cu nevoia de a colabora cu profesioniști căci oricât de simplu ar părea carotarea, implementarea tubulaturii specifice, în fapt nu este deloc așa. Pentru ca sistemul să fie eficient are nevoie și de o instalare corespunzătoare. Cât despre tubulatura aferentă sistemului, aceasta va fi inclusă în proiect, regăsită la acest furnizor desigur.

Altecovent oferă însă servicii complete și asta înseamnă și montarea. Acceptă deplasările astfel că de la bun început, de la consiliere și până la a avea sistemul gata montat, aceeași echipă poate realiza totul. Dar este și mai avantajos astfel pentru că vor fi evitate conflictele profesionale între diversele firme de prestări servicii.

Cei interesați pot descoperi detalii tehnice și tipurile de sisteme de ventilație din pagina oficială a acestui furnizor. Tot acolo sunt și ofertele curente, datele de contact și informațiile necesare pentru a face primul pas și anume de a cere o ofertă de preț și un plan personalizat.

Contact:

info@ventilatiecurecuperarecaldura.ro