Elena Udrea a ajuns din nou în România. Autoritățile din Bulgaria au dat curs solicitării României de a o extrăda pe Udrea pentru a-și ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în Dosarul Gala Bute.

După 70 de zile petrecute în arestul din Bulgaria, Elena Udrea a fost extrădată și încarcerată la penitenciarul Târgșor, unde are de ispășit o pedeapsă de 6 ani de închisoare.

Fostul Ministru al Dezvoltării și Turismului a fost predată joi de autoritățile bulgare în Vama Giurgiu-Ruse, iar de aici a fost transferată la Târgșor, un penitenciar din Județul Prahova destinat femeilor.

Timp de 21 de zile, Elena Udrea rămâne în carantină, iar apoi o să fie închisă alături de celelalte deținute.

Pe 7 aprilie 2022, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casație și Justiție din România în dosarul Gala Bute, pentru acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu.

Cu doar câteva ore înainte de pronunțarea sentinței, Elena Udrea a plecat din țară. Pentru că polițiștii nu au găsit-o acasă, au dat-o în urmărire națională și apoi internațională.Udrea a fost prinsă în Bulgaria, în apropiere de Vama Kulata.

În data de 10 iunie 2022, Curtea de Apel de la Sofia a decis definitiv că Elena Udrea poate fi extrădată în România.

Prima dată a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, în iunie 2018. Nici atunci nu era în țară. Fugise în Costa Rica, unde ceruse azil politic. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica, unde a fost încarcerată.

În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale a României, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la  Înalta Curte de Casație și Justiție.