A noua etapă a celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Împăraților, a adus împreună coechipierii celor cinci echipe rămase în joc.

După încă o provocare în care vedetele au luptat separat, reîntâlnirea partenerilor a fost presărată cu multe emoții și lacrimi: ”De data asta eu am simțit că vin la Elwira, nu la Irina”, a spus Mihai Petre. Diseară, de la 20:30, clasamentul final al etapei va ține cont de nestematele pe care au reușit echipele să le adune până în acest moment, iar numărul lor se va dovedi decisiv.

Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Împăraţilor, reality show-ul de la Antena 1 impunându-se ca lider de audienţă, atât la nivelul publicului commercial, cât şi la nivel urban. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 8.5 puncte de rating și 25.8% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 7 puncte de rating și 21.3% cota de piață. Și la nivel urban, Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost întâia opţiune a telespectatorilor, înregistrând 8 puncte de rating şi 18.4% cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Pro TV, cu 7 puncte de rating şi 16.2% cota de piaţă. În minutul de aur, 20:48, peste 1.7 milioane de telespectatori la nivel national urmăreau Aventura Asia Express – Drumul Împăraţilor. În Prime Time, Antena 1 a fost alegerea celor mai mulţi români din mediul comercial, înregistrând un rating mediu de 8.4 puncte şi 24.6% cotã de piaţã pe publicul commercial.

Ediția de luni seară, ce începe de la 20:30, pe Antena 1, va restabili ordinea clasamentului de pe Drumul Împăraților. La doar câțiva pași de finală, o singură echipă va obține pașaportul de trecere spre Israel, iar numele său va fi dezvăluit la începutul ediției. În această etapă, numărul pietrelor prețioase pe care concurenții le-au adunat de-a lungul ultimelor două etape se va dovedi a fi extrem de important: ”Aveam mari emoții, în mintea mea simțeam că am ajuns primii, dar nu știam ce s-a întâmplat pe parcurs. Voiam să aflu cât mai repede, nu mai suportam. E momentul decisiv”, va spune Emi tensionat.

 În vreme ce un cuplu se va bucura de calificarea în ultima etapă a celui mai dur reality-show, ceilalți vor aștepta cu multe emoții verdictul Irinei, neștiind dacă trebuie sau nu să lupte în cursa pentru ultima șansă. ”Dacă până acum știam foarte bine câte zile de cursă există, acum nu știm nimic. Cred că vom mai avea o zi de competiție, iar apoi cursa pentru ultima șansă va fi mâine”, sunt de părere Mihai și Elwira.

Ziua decisivă a etapei cu numărul nouă va stabili ordinea echipelor care vor lupta în Israel, ultima țară de pe Drumul Împăraților. Cum va arăta ultima zi din Iordania și care sunt cuplurile de vedete ce se califică mai departe în competiție, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:30, pe Antena 1, în cea mai nouă ediție Asia Express- Drumul Împăraților.