Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat despre situaţia pandemică din România. Preşedintele spune că este o catastrofă faptul că azi au murit cei mai mulţi români din cauza noului coronavirus.

„Sunt foarte îngrijorat, recunosc, am primit datele de astăzi despre pandemie. Avem aproape 15.000 de cazuri. Din păcate, avem peste 330 de decese astăzi. Este o catastrofă! Prețurile la electricitate cresc în continuare. Avem nevoie de un guvern, nu avem nevoie de acuzații reciproce, de abordări orgolioase, cinice. Avem nevoie de abordări mature și trebuie să găsim o ecuație prin care se formează un guvern„, a declarat Iohannis, aflat în Slovenia.

Declaraţia vine la cinci zile de când a spus că România este un stat eşuat, ca urmare a tragediei de la Constanţa unde şapte pacienţi au ars de vii la ATI.

„Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română. Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduși înapoi și vor lăsa un gol imens în urma lor„, a transmis Iohannis pe 1 octombrie 2021.