Ambițioasă și dornică săși dezvolte aptitudinile artistice, Doinița Oancea a apelat la ajutorul celebrei profesoare de actorie de la Hollywood pentru a desprinde din tainele acestei meserii. Interpreta Tanței din Fructul oprit, serialul difuzat de Antena 1, va lua lecții de la Ivana Chubbuck, trainer al unora dintre cele mai de succes staruri din lume.

Doinița Oancea este nerăbdătoare să descopere din secretele de la Hollywood.“Începusem de ceva vreme să mă interesez ce workshop-uri, ce școală să mai urmez. Îmi place foarte tare să lucrez, să mă upgradez și uite că Universul mi-a trimis informația necesară. În orice meserie ai mereu de învățat, dacă vrei să evoluezi. Și Ivana Chubbuck este unul dintre cei mai renumiți traineri de la Hollywood, iar tehnica elaborată de ea, pe care abia aștept să o însușesc și eu, este folosită de actori cu nume mari din industria cinematografică americană, cum ar fi Halle Berry, Charlize Theron, Brad Pitt, Jim Carrey etc. Dacă eu nu am reușit să merg la Hollywood, a venit Hollywood-ul la mine. După ce o să închei cursul pe care îl ține asistentul ei, actorul David Lipper, urmează să lucrez cu Ivana în cele două zile de masterclass”, povestește Doinița Oancea.

Vedeta mărturisește că aștepta cu nerăbdare o astfel de experiență, care s-o ajute să-și îmbogățească cunoștințele actoricești și nu numai. “Îmi doresc de mult timp o experiență de genul acesta și uite că a venit. Am găsit, în online, un anunț despre aceste cursuri de actorie și m-am hotărât imediat să le urmez. Eram așa entuziasmată, ca un copil căruia îi faci cadou jucăria pe care și-a dorit-o de mult timp”, spune actrița, care poate fi urmărită în rolul Tanței, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.