Cea mai importantă sărbătoare a creştinilor de pretutindeni e adusă în casele oamenilor de Digi24. Sub sloganul ,,Lumina e în oameni”, Digi24 a pregătit ediţii speciale şi transmisiuni în direct din ţară şi Republica Moldova.

Patriarhia Română, Catedrala Sfânta Treime din Blaj, Mânăstirea Curchi din Republica Moldova, Mânăstirea Moisei din Maramureş şi Catedrala din Cluj-Napoca sunt locurile de unde reporterii Digi24, alături de invitaţii lor, vor transmite miracolul Învierii.

De-a lungul zilei de sâmbătă, Digi24 vă prezintă locurile şi oamenii care fac special fiecare moment. De la ora 23.00 şi până la 01.00 noaptea, în direct de la Catedrala Patriarhală, Adriana Nedelea şi teologii Costion Nicolescu şi Ciprian Olinici analizează importanţa sărbătorii Învierii pentru creştini. Telespectatorii Digi24 vor putea urmări în direct cele mai importante momente ale slujbei religioase.

Sâmbătă şi luni, în intervalul 22.30 – 23.00, ediţii speciale ale ,,Paşaportului diplomatic”. Gazdele lui Luca Niculescu în Ierusalim şi Ramallah sunt părintele Luc Pareydt, diplomat francez, şi jurnalista Marie Armelle Beaulieu. Telespectatorii vor vedea imagini inedite şi un interviu-eveniment cu Maica Nicolaida, de la biserica românească de la Ierusalim, care ne spune povestea focului sacru.

Duminică, 12 aprilie, prima zi de Paşti este, la Digi24, despre credinţă, speranţă, renaştere şi  sărbătoare. De la 08.30, la „Jurnal pentru copiiSandra Izbaşa anunţă ca a reluat antrenamentele, fiicele lui Ilie Năstase încearcă să îşi învingă celebrul tată la o partidă de tenis, iar Principesa Margareta face o vizită fundaţiilor caritabile pe care le-a înfiinţat în România.

Ediţia specială “Ca-n filme” este dedicată ilustrării poveştii Mântuitorului, amplu abordată în cinematografie. Echipa emisiunii “La volan” se plimbă cu… tancul. Amatorii de cultură sunt răsfăţaţi, într-o ediţie cu totul specială a emisiunii “Digicult”, cu poveşti despre credinţa de dinainte si de după 1990, despre istoria celor zece porunci şi necesitatea lor şi despre oameni pentru care respectul faţă de tradiţii este o meserie. Şi, cum nu se poate zi de sărbătoare fără o masă îndestulată, Marius Tudosiei şi invitata lui de la “Sănătatea în bucate” au gătit tradiţional românesc, după o străveche reţeta haiducească.

Luni, in a doua zi de Pasti, de la ora 14.00, într-o ediţie specială, Adriana Nedelea vorbeşte despre gastronomia de sărbătoare şi obiceiuri populare străvechi.

Duminică, de la 20.10, la  Imparţial”, Luca Niculescu şi invitaţii săi, psihologul Mihaela Minulescu, antropologul Vintilă Mihailescu şi teologul Teodor Baconschi,  analizeaza obsesia fericirii la români.

De Pasti, la Digi24 HD, “Lumina e in oameni”.