Detalii scandaloase despre procurorul Portocală, omul de casă al lui Kovesi
Mircea Negulescu, cunoscut în Ploiești sub numele de Portocală, pentru că fura când era mic, a devenit unul dintre oamenii de încredere ai Laurei Codruța Kovesi, după cum chiar ea a sugerat pe 17 ianuarie 2017, în cadrul unui interviu la Digi 24, citat și de Agerpres.
Mircea Negulescu a absolvit Universitatea PRIVATĂ Română de Științe și Arte Gheorghe Cristea și a fost încadrat direct procuror. „Nu erau exemene la acea vreme, dar a fost ajutat de un procuror să ajungă la Parchet, fiind considerat caz social. Provenea dintr-o familie cu probleme. Era băiat cuminte inițial, fără să fie tupeistul din ziua de azi. L-au ajutat să ajungă la Parchetul General foarte rapid”, povestește Daniel Florea, fost ofițer SRI, potrivit bugetul.ro.
„Porecla de Portocală vine de la faptul că, atunci cand era mai mic a fost prins furând portocale si s-a justificat la polițiști că îi plac. De atunci i s-a pus porecla, mai ales că era și rotunjor”, mai spune Daniel Florea.
Într-un articol publicat în anul 2014 în Adevărul, Negulescu era numit „spaima evazioniștilor” și lăudat pentru performanțele obținute în dosarul Lukoil, dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro. Este același Negulescu, care folosind un limbaj suburban, spunea despre procurorul general că este o zdreanță.
Ulterior, datorită acestui „succes”, a fost detașat la DNA și s-a ocupat, alături de alți procurori, de dosare politice extrem de importante printre care dosarul „Tony Blair”, în care sunt cercetaţi Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta sau dosarele în care sunt judecaţi Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga sau cel al lui Vlad Oprea, primarul orasului Sinaia. Magistratul i-a anchetat și pe doi procurori, Daniel Bucur şi Iulian Văduva, ambii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia.
Dosarul Lukoil a fost un fiasco total și nu un succes răsunător așa cum a fost prezentat. Mai mult, acesta ar putea avea un impact negativ asupra țării noastre.
Dosarul Lukoil a fost trimis din nou in judecata de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, dupa ce instanta l-a restituit procurorilor pentru remedierea unor neregularitati care apareau in rechizitoriul initial, informa Agerpres în 2016.
Rechizitoriul inițial a fost întocmit de procurorul Negulescu. Oare nu suntem cumva în fața unui abuz în serviciu? Sau pentru procurori nu se aplică. Lukoil este cea mai mare companie petrolieră din Rusia, cu o forță uriașă pe piață, iar statul român are putea avea foarte multe de pierdut din cauza unui dosar plin de neregularități.
Însă ce a avut Negulescu cu Lukoil ne spune tot Daniel Florea: „Sotia lui Badescu e fiica liderului sindical de la Lukoil. Și a fost vorba de niște contracte, Lukoil nu a percutat… e poveste lungă. O voi spune sâmbătă de la ora 22.00 pe Nașul Tv”.
https://www.recentnews.ro este deosebit de interesata de respectarea vietii private a vizitatorilor si utilizatorilor paginilor sale de internet.
Acest document descrie practicile adoptate de Https://www.recentnews.ro cu privire la datele cu caracter personal pe care compania le poate colecta, utilizarea acestora si persoanele pentru care sunt colectate.
Cu toate acestea, fiecare pagina de internet Https://www.recentnews.ro are un obiectiv diferit si caracteristici proprii. Daca un anumit site internet Https://www.recentnews.ro solicita date personale suplimentare, veti fi informat in legatura cu acest lucru pe site-ul respectiv.
Date cu caracter personal
In general, puteti accesa paginile internet ale Https://www.recentnews.ro fara a fi nevoie sa furnizati informatii cu caracter personal.
Pentru a va satisface nevoile, Https://www.recentnews.ro va poate solicita sa furnizati date cu caracter personal, de exemplu, pentru a stabili o corespondenta sau pentru a procesa o comanda.
In special, este vorba de coordonatele dumneavoastra (nume, adresa, numar de telefon, adresa electronica, etc.)
Colectarea datelor cu caracter personal
Https://www.recentnews.ro nu colecteaza date cu caracter personal decat in scopuri precise, explicite si legitime si nu prelucreaza apoi aceste date intr-un mod incompatibil cu aceste scopuri.
Atunci cand colecteaza date cu caracter personal, Https://www.recentnews.ro informeaza persoana in cauza in momentul sau inainte de colectare si inainte de a le utiliza in scopurile definite.
Https://www.recentnews.ro se angajeaza sa nu prelucreze decat date cu caracter personal adecvate, pertinente si neexcesive in raport cu scopurile pentru care sunt colectate. Https://www.recentnews.ro va adopta toate dispozitiile necesare pentru ca datele cu caracter personal prelucrate sa fie exacte si actualizate, daca este cazul.
Utilizarea datelor colectate pe site-urile Https://www.recentnews.ro .
Https://www.recentnews.ro utilizeaza datele cu caracter personal in limita stricta a scopurilor in care au fost colectate.
Drept exemplu, Https://www.recentnews.ro va poate solicita date cu caracter personal pentru a:
Va furniza informatii privind produsele si serviciile
Executa si urmari tranzactiile dumneavoastra
Participa la aspectele interactive ale site-urilor
Comunica si dezvolta relatii comerciale cu dumneavoastra
Https://www.recentnews.ro se angajeaza sa nu utilizeze datele cu caracter personal in scopuri de prospectare comerciala fara a obtine in prealabil consimtamantul dumneavoastra.
Destinatarii datelor cu caracter personal
Destinatarii datelor dumneavoastra personale se limiteaza exclusiv la persoanele abilitate sa cunoasca aceste date datorita functiilor pe care le ocupa.
Https://www.recentnews.ro va poate cere date cu caracter personal impreuna cu furnizorii sau prestatarii de servicii la care apeleaza Https://www.recentnews.ro pentru a va procesa comanda. Acestia din urma sunt obligati contractual sa respecte confidentialitatea si siguranta datelor pe care le pot primi si sa nu le utilizeze decat in scopurile misiunii care le-a fost incredintata.
Https://www.recentnews.ro se angajeaza de asemenea sa nu vanda, inchirieze sau cedeze unor terti datele cu caracter personal fara aprobarea dumneavoastra, cu exceptia, in special, a urmatoarelor cazuri: in aplicarea unei decizii judiciare sau administrative, pentru a se conforma legislatiei aplicabile, pentru a proteja drepturile si bunurile Http://www.exclusivnews.ro.
Durata de pastrare
Https://www.recentnews.ro pastreaza datele cu caracter personal doar atat timp cat este necesar pentru indeplinirea scopurilor in care au fost colectate sau atat timp cat prevede legea in vigoare.
Dreptul de acces, modificare, stergere si opozitie
Puteti solicita in orice moment ca Https://www.recentnews.ro sa va acorde dreptul de acces la datele cu caracter personal care va privesc.
Beneficiati de asemenea de dreptul de modificare sau stergere a acestor date si de dreptul de a va oeantele cuficaremodimimgatur6 ,4.ro so/cul"dg>
Desti/icaremotps:la de a7aoonftesa electronica, etc.)
Colen, per electronica, etc.)
<--ltia, i_2=>
d/www.5itatea si siguranta datelor pe care le potop-embed-js.ro este deosebit de interesata, https://www.recentnews.ro/wp-conten.2ye, pentru uccustomati.)
te ca- ipfurn practicile produsele ght-mtul dtps:la de
za infore sau do a va dateltura cuww._ult.recent coresoici6et_ult.len, a manal Https:nu de laHttps:/ de a va arl" navi sapentrtps:la deri pentr -noticesduselr atat timp cat esS le ocupformatii pr in
Destnformatii pri(ch protr-umcesa o . P a va oeantel prim94
Destnstuinc9df13te unor ui"entr, curmpaniinterro. Fntr, cupurit timp cutariiicite si legitime si nu prela Paa dat;
wjrytru a stabili ontrmpaespondenta sau pentru a pro B_ww.recnt corajeaza sa nu i_2=>
sunt oblcter peawjritate w.recentnnformatii pri a mptulle">&nbianiintesiatea PRter p le ocup va licăare, ster.
Drlefurnizati cu /p>