Stresul cotidian, lipsa de mișcare și presiunea constantă de a performa la locul de muncă ne face să trecem printr-o stare de epuizare cronică, în care nimic pare să nu ne fie pe plac. Timpul este o resursă atât de prețioasă, încât cele câteva minute libere ni le petrecem alături de familie sau practicăm hobby-urile pe care le-am lăsat pe hold prea mult.

Și când stăm câteva minute cu noi înșine, tare mult ne încântă ideea unui masaj de relaxare… Din vremuri străvechi, civilizațiile lumii au căzut de acord asupra faptului că masajul este cel mai bun remediu pentru afecțiunile fizice, dar și pentru cele emoționale. 

Din punct de vedere fizic, diversele tehnici stimulează circulația sângelui și a limfei, ajutând la eliminarea toxinelor și la îmbunătățirea nutriției celulare. În plus, masajul activează sistemul nervos parasimpatic, responsabil pentru starea de relaxare și odihnă, contracarând efectele nocive ale stresului cronic.

Din punct de vedere psihologic, masajul reduce considerabil nivelul de cortizol (hormonul stresului) și amplifică serotonina și dopamina, de unde și efectele pozitive în ameliorarea simptomelor asociate cu depresia, anxietatea și insomnia.

Stresul, bate-l vina!

Oricât de mult negăm, stresul este omniprezent: la locul de muncă, acasă, cauzat de problemele financiare sau de dinamica relațiilor interpersonale. Din păcate, acesta nu se manifestă doar la nivel psihologic, ci și fizic, prin tensiuni musculare, dureri de cap și o stare generală de disconfort. 

Pe măsură ce stresul cronic devine o problemă tot mai răspândită, oamenii caută soluții eficiente pentru a-l gestiona. Comandă fotolii cu masaj și oferă răgaz corpului și minții să se detensioneze. 

Sedentarismul, un alt factor de stres

Odată cu avansul tehnologic, mulți dintre ne noi petrecem ore întregi în fața ecranelor, lucru ce a dus la o creștere semnificativă a problemelor legate de postura corporală (precum durerile de spate, gât și umeri). Statul prelungit pe scaun și lipsa mișcării contribuie la rigiditatea musculară și la disconfortul general.

Masajul poate contracara efectele negative ale unui stil de viață sedentar: îmbunătățește flexibilitatea și mobilitatea articulațiilor, reducând astfel riscul de leziuni. De asemenea, acesta ajută la corectarea posturii prin relaxarea mușchilor tensionați și întărirea celor slăbiți, pentru o mai bună postură.

Cum ne ajută masajul din punct de vedere mental și emoțional?

Unul dintre cele mai evidente beneficii ale masajului este capacitatea de a ne induce o stare profundă de relaxare. Când corpul intră într-o stare de relaxare profundă, nivelul hormonului stresului, cortizolul, scade semnificativ. Acest lucru reduce senzația de stres, dar contribuie și la îmbunătățirea somnului, la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge și la reducerea tensiunii arteriale. 

Studiile au arătat că masajul crește nivelul de serotonină și dopamină, doi neurotransmițători esențiali pentru reglarea dispoziției și a emoțiilor. Un nivel ridicat de serotonină este asociat cu o stare de spirit pozitivă, un somn de calitate și un apetit echilibrat. Dopamina, pe de altă parte, joacă un rol cheie în motivație, plăcere și recompensă, contribuind la sentimentul de împlinire și satisfacție.

Pe lângă efectele relaxante, masajul contribuie și la îmbunătățirea funcțiilor cognitive, în special concentrarea și claritatea mentală. Claritatea mentală este deosebit de importantă în contextul vieții profesionale, unde cerințele de performanță și productivitate sunt ridicate. Angajații care primesc masaj în mod regulat raportează adesea o creștere a capacității de a se concentra, o reducere a erorilor și o îmbunătățire generală a performanței la locul de muncă.

În plus, sunt studii care relevă faptul că masajul ne eliberează de emoțiile negative înmagazinate și contribuie la procesarea traumelor. În timpul masajului, corpul se eliberează de tensiunile emoționale care au fost acumulate de-a lungul timpului, ceea ce conduce la o mai mare acceptare de sine.

Sursa foto: https://www.freepik.com/premium-photo/full-body-massage-spa-salon_50440612.htm#fromView=search&page=1&position=43&uuid=4154047f-c8be-4141-811b-c4ec25eca817