Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au fost cumpărători de rea credință. Este decizia definitivă a Curții de Apel Brașov în cazul achiziției imobilului din Strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, care i-a îmbogățit pe soții Iohannis.
Președintele României Klaus Iohannis este dovedit de instanță că a fost un cumpărător de rea credință. Adică, mai pe românește, a cumpărat cu acte false, un imobil în centrul orașului Sibiu, care l-a îmbogățit.
Judecătorii Anca Pîrvulescu, Daniela Niculeasa şi Codruţa Vodă, de la Curtea de Apel Braşov susțin în motivarea deciziei definitive și irevocabile prin care Klaus Iohannis și-a pierdut casa, că Președintele a cumpărat-o cu acte false și el știa de acest lucru.
Instanţa a făcut publice considerentele deciziei civile irevocabile nr. 655/R/12.11.2015 de respingere a recursului formulat de Klaus şi Carmen Iohannis împotriva deciziei nr. 235/16.05.2014 pronunţate în apel de judecătoarele Anamaria Ionescu şi Manuela Bonciu, de la Tribunalul Braşov.
Este vorba despre hotărârea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 924/01.06.1999, încheiat la notarul Radu Gabriel Bucşa, prin care Carmen Georgeta Johannis şi Klaus Werner Johannis au cumpărat de la Ioan Bastea (decedat) jumătate din imobilul din stradă Nicolae Bălcescu nr. 29, la parterul căruia se află astăzi spaţiul comercial închiriat, potrivit presei, pe zeci de mii de dolari anual, băncii Raiffeisen. Instanţa a constatat că proprietatea a fost dobândită cu rea-credinţă, în baza unui certificat de moştenitor emis – de acelaşi notar şi în aceeaşi zi de 1 iunie 1999 – pe baza unor acte de stare civilă despre care se ştia că sunt false şi care au determinat instanţele, în iunie 2005, să anuleze şi contractul de vânzare-cumpărare prin care Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis au achiziţionat imobilul din stradă Gh. Magheru nr. 35.
Instanţa a stabilit că imobilul din Nicolae Bălcescu nr. 29 a fost luat prin fraudă, soţii Klaus şi Carmen Iohannis ar trebui să returneze şi contravaloarea chiriei pentru clădirea deţinută şi exploatată vreme de 15 ani, chirie care ar fi fost – conform informaţiilor din presă – de peste 20.000 de dolari pe an.
Iată ce scriu judecătoarele în motivarea deciziei:
“În legătură cu criticile formulate de recurenţi faţă de soluţionarea pe fond a cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub. nr. 924/01.06.1999, instanţa constată că nu sunt fondate. Se susţine de către recurenţi că actul subsecvent certificatului de moştenitor constatat nul prin decizia civilă nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 310/30.06.2005 a Curţii de Apel Braşov, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/01.06.1999, încheiat în aceeaşi zi şi de acelaşi birou notarial că şi certificatul de moştenitor nr. 90/01.06.1999, trebuie validat, deoarece este vorba de o vânzare încheiată de terţi cu bună-credinţă, apăraţi de principiul validităţii aparenţei de drept. Se arată că nu s-a dovedit reaua-credinţă a cumpărătorilor cotei de ½ din imobil, prin urmare se prezumă bună lor credinţă la momentul contractării ce rezultă din împrejurări obiective de necontestat. Instanţa de apel a infirmat bună-credinţă a subdobanditorilor cu argumentele expuse în considerentele hotărârii şi, după cum se observă chiar din motivele de recurs formulate de recurentii-pârâţi cu privire la susţinerea bunei-credinţe şi a erorii terţului asupra calităţii transmiţătorului, pentru a se stabili o altă situaţie juridică relativ la calitatea subdobanditorilor, contrară celei reţinute în apel, e nevoie de verificarea unor împrejurări de fapt, de reinterpretarea probelor ce au condus instanţa de apel la această soluţie, deci de stabilirea unei alte stări de fapt, ceea ce nu se poate realiza în cadrul prezentului recurs, cale de atac ce nu are caracter devolutiv şi nu îi sunt aplicabile prevederile art. 304/1 Cpc.
Instanţa de apel a reţinut corect că certificatul de moştenitor nr. 90/1999 a fost constatat nul pentru cauza ilicită şi fraudă la lege, motivul nulităţii absolute fiind redat expres în considerentele deciziei civile nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, reţinută cu putere de lucru judecat şi în prezenţa cauza. Astfel, din considerentele acestei decizii devenite irevocabilă prin respingerea recursului rezultă că instanţa a constatat nulitatea certificatului de moştenitor nr. 90/1999 prin care Bastea Ioan, Lazurca Georgeta şi Johannis Carmen dobândeau drepturi succesorale asupra celor două imobile aparţinând defunctilor Ghenea Maria şi Ghenea Eliseu, pentru faptul că ‘certificatul de moştenitor s-a emis cu încălcarea competenţei teritoriale absolute şi nu s-a bazat pe o relaţie de rudenie între ultimii doi defuncţi, Ghenea Eliseu (Ghenea Ilisiu) şi Bastea Nicolae, fiind încălcate norme legale imperative care reglementează devoluţiunea succesorală’.
Ulterior pronunţării deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, prin sentinţa penală nr. 665/25.05.2006 pronunţată în dosarul penal nr. 7396/2005 de către Judecătoria Sibiu şi decizia penală nr. 653/11.10.2007 pronunţată de Curtea de Apel Albă Iulia în dosar nr. 517/85/2006, s-au declarat false şi au fost anulate adeverinţele 168/12.03.1998 şi 73/02.02.2000 şi anexă 1 nr. 25/1997, emise de numitul M.L. în calitate de secretar al Primăriei Porumbacu de Jos, adeverinţă 168/1998 fiind avută în vedere la emiterea certificatului de moştenitor nr. 90/1999 după cum rezultă din copia dosarelor succesorale 113, 114, 115/1999 existente în dosarul ataşat nr. 7808/1999 al Judecătoriei Sibiu. Această adeverinţă preciza o situaţie de fapt neconformă cu realitatea, respectiv că ‘defuntul Ghenea Ilisiu (Ghenea Eliseu) nu a avut niciun moştenitor legal, decât pe nepotul lui Bastea Nicolae’, iar considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul penal de declarare că falsă a adeverinţei 168/1998 confirmă raţionamentul logic al instanţei care a pronunţat decizia 3/2005 pentru care a înlăturat forţă probantă a acestei adeverinţe.
Chiar dacă adeverinţă menţionată a fost declarată falsă şi anulată după încheierea contractului de vânzare-cumpărare având că obiect cota de ½ din imobilul din Sibiu str. Nicolae Bălcescu nr. 29, iar nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 90/1999 s-a declarat tot după încheierea actului, cauzele de nulitate absolută invocate şi pentru contractul de vânzare-cumpărare trebuie să existe în momentul încheierii actului, or, instanţa de apel a reţinut că nu poate fi considerat valid actul subsecvent certificatului de moştenitor declarat nul, cu atât mai mult cu cât intimaţii-pârâţi Bastea Ioan şi Johannis Carmen Georgeta, părţi în contractul de vânzare-cumpărare în calitate de vânzător şi cumpărător, au figurat şi în calitate de beneficiari ai certificatului de moştenitor, neputându-se reţine bună-credinţă a soţilor cumpărători.
Cauza ilicită include fraudă la lege când actul juridic s-a încheiat cu nesocotirea unor norme imperative, în speţă cele referitoare la devoluţiunea succesorală – art. 77 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 citat în considerentele deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, respectiv, în lipsa actelor de stare civilă pentru justificarea calităţii de moştenitor a lui Bastea Nicolae după Ghenea Eliseu, cât şi cu încălcarea normelor imperative ale legii în materia competenţei teritoriale a biroului notarial. Vânzarea lucrului altuia în cunoştinţă de cauza este nulă absolut în virtutea cunoscutului adagiu clasic ‘fraus omnia corrumpit’ – ‘fraudă corupe totul’. Este neîndoielnic că cerinţă potrivit căreia motivul determinant ilicit şi imoral trebuie să fie rodul scopurilor imediate ale ambelor părţi sau cealaltă parte să fi cunoscut ori, după împrejurări, să fi fost datoare să cunoască scopul mediat al celuilalt contractant, în cazul fraudei la lege. (…) Aşadar, pentru a consideră fondate motivele de recurs ale recurenţilor inserate la punctul cinci din cererea iniţială de recurs ce vizează soluţionarea pe fond a cererii reclamanţilor, este nevoie de reevaluarea stării de fapt şi reaprecierea probelor, iar, după cum am arătat mai sus, (această) nu se poate realiza în recurs.
Cu toate acestea, instanţa constată că nu sunt incidente nici motivele de casare indicate doar în drept de partea introductivă a cererii de recurs iniţiale, fără detalierea lor în cadrul motivelor de recurs (art. 312 alin. 1-3 Cpc) doar pe considerentul că instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, deoarece, din probatoriul administrat, cât şi din actele şi lucrările dosarului ataşat nr. 2854/2001 al Tribunalului Braşov, respectiv dosar civil 7808/1999 al Judecătoriei Braşov, nu rezultă contrariul celor reţinute de instanţa de apel, respectiv faptul că, la momentul încheierii vânzării-cumpărării autentificate sub nr. 924/01.06.1999, care este identic cu momentul încheierii certificatului de moştenitor autentificat sub nr. 90/1999, cumpărătorii, cu minime diligenţe, au cunoscut sau puteau să cunoască faptul că cel care le transmite cota de ½ din imobil nu îşi justifică dreptul succesibil al proprietarilor înscrişi în Cartea Funciară cu acte de stare civilă cum impunea legea, iar unul din testamentele de care acesta s-a prevalat pentru justificarea intrării imobilului în cauza în masă succesorală a fost infirmat că urmare a expertizei grafologice prin sentinţa civilă nr. 276/15.01.1996 pronunţată în dosar civil 2686/1997 în care au fost părţi atât vânzătorul din prezentul contract de vânzare-cumpărare, Bastea Ioan, cât şi cumpărătoarea Johannis Carmen.
Aşadar, considerentele instanţei de apel sub acest aspect nu pot fi infirmate fără o procedura de reevaluare a probatoriului care, în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 Cpc invocate de recurenţi, nu poate fi realizată în această cale extraordinară de atac, deoarece hotărârea atacată poate fi modificată sau casata doar pentru motive de nelegalitate.
Criticile invocate cu privire la fondul cauzei, ce ţin de aplicarea şi interpretarea principiului ocrotirii bunei-credinţe a subdobanditorului, a validităţii aparenţei de drept, nu se justifică faţă de considerentele deciziei atacate şi de probatoriul administrat.
Dacă bună-credinţă a dobânditorului se prezumă legal, eroarea comună şi invincibilă trebuie să fie dovedită chiar de către dobânditorul care invocă beneficiul principiului validităţii aparenţei de drept, pentru a salva de la desfiinţare (nulitate absolută) actul juridic de înstrăinare cu titlu oneros încheiat cu aparentul proprietar. Recurentii, deşi fac trimitere la aceste principii de drept pentru salvarea actului subsecvent certificatului de moştenitor declarat nul, nu indică dovezile care ar confirmă eroarea terţului, comună şi invincibilă la momentul contractării. Este cunoscut faptul că principiul validităţii aparenţei de drept este menit să protejeze pe terţii care au crezut în veridicitatea titlului de proprietate al cocontractantului lor şi cărora nu li se poate reproşa nicio culpă, cu condiţia că orice persoană aflată în situaţia lor să se fi crezut în aparenţă de proprietar a transmiţătorului. Principiul ‘error communis facit jus’ – validitatea aparenţei în drept, care protejează securitatea dinamică a raporturilor juridice, reclamă îndeplinirea unor condiţii cumulative pentru a putea opera, condiţii mult mai severe decât în cazul principiului ocrotirii bunei-credinţe, respectiv:
-transmisiunea să vizeze un bun individual determinat, un bun imobil,
-să fie cu titlu oneros,
-eroarea în care s-a aflat dobânditorul să fie comună şi invincibilă,
-iar dobânditorul să fie de bună-credinţă, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială, imputabilă acestuia.
Dacă îndeplinirea primelor două elemente nu comportă discuţii în speţă, fiind vorba de un imobil, pentru care s-a plătit un preţ de către pârâţii cumpărători, în ceea ce priveşte celelalte două elemente, instanţa de apel, odată cu stabilirea stării de fapt, a reţinut că nu sunt întrunite.
Cât priveşte eroarea comună, această presupune atât un element obiectiv, reprezentat de credinţă publică, lipsită de îndoială, în aparenţă de proprietar a unei persoane asupra bunului, aparenţă care este contrară realităţii, cât şi un element subiectiv, psihologic, constând în credinţă cumpărătorului în aparenţă creată de titlul de proprietate, coroborată cu celelalte împrejurări de fapt, care întăresc această credinţă.
Cât priveşte caracterul invincibil al erorii, analiză acestei condiţii implică cercetarea cauzei erorii şi examinarea dacă un om capabil, în condiţiile sociale existente la momentul încheierii contractului, s-a comportat că un ‘bonus pater familias’, şi anume că cea mai exigenţă şi experimentată persoană în ceea ce priveşte afacerile sale. În lipsa unor atare diligenţe, dobânditorul nu poate datora situaţia să erorii invincibile. Or, circumstanţele evocate denotă că eroarea ce o reclamă recurentii cumpărători nu poate avea un caracter invincibil. Recurentii îşi fundamentează condiţiile erorii comune invincibile pe considerentul că Statul Român fiind înscris în Cartea Funciară, titlul sau este un drept evident, susceptibil de a fi înstrăinat; or, în cauza, recurentii subdobânditori nu au încheiat actul juridic a cărei protecţie o solicită prin aplicarea principiului aparenţei în drept cu Statul Român, ci cu Bastea Ioan, al cărui titlu s-a dovedit nul, fiind contestat încă din anul 1998 conform sentinţei civile nr. 276/15.01.1998 a Judecătoriei Sibiu amintită mai sus, în care s-au reţinut următoarele: ‘Testamentul întocmit de Ghenea Ilisiu, proprietar tabular anterior naţionalizării imobilului în cauza, în favoarea numitului Bastea Nicolae este realizat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 858 Cc, ceea ce duce la nulitatea acestuia. Nu are relevanţă în cauza că testamentul întocmit de Bastea Nicolae pentru Bastea Ioan îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţia legală mai sus citată, deoarece, el nefiind succesorul lui Ghenea Ilisiu pe fondul nulităţii primului testament, nu putea transmite reclamanţilor Bastea Ioan, Lazurca Georgeta şi Johannis Carmen, ceea ce nu avea în patrimoniul sau la dată decesului acestuia’.
Ulterior acestui moment, respectiv la dată emiterii certificatului de moştenitor nr. 90/01.06.1999 şi la dată încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/01.06.1999, cumpărătorii, cu minime diligenţe, puteau verifică dovezile justificative (actele de stare civilă) pentru calitatea de succesibil a numitului Bastea Nicolae după defunctul Ghenea Eliseu, care ar fi trebuit să existe în dosarele succesorale, retinându-se totodată că dezbaterea succesiunilor şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare au avut loc în aceeaşi zi şi la acelaşi notar”.