Cristiano Ronaldo, umilit de antrenor în partida câștigată de Portugalia cu Elveția

Cristiano Ronaldo a fost umilit marți seară, de către antrenorul naționalei de fotbal a Portugaliei. Fernando Santos l-a pedepsit pe Cristiano Ronaldo, lăsându-l rezervă pe banca Portugaliei până în minutul 72 al partidei cu Elveția.

Antrenorul Portugaliei a luat o decizie șocantă în optimile de finală disputate de Portugalia contra Elveției. Cel mai valoros jucător, super starul Cristiano Ronaldo a fost pedepsit de antrenor prin trecerea lui pe lista de rezerve.

Tot stadionul l-a cerut pe teren pe Ronaldo, iar Fernando a cedat la presiunea fanilor abia în minutul 72 când Portugalia conducea cu 5-1 contra Elveției.

Ronaldo s-a grăbit să marcheze și el în poarta Elveției, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.

După meci, starul portughez a părut extrem de afectat că a fost doar rezervă și în timp ce colegii săi au rămas pe teren pentru a sărbători victoria în fața fanilor, Ronaldo a plecat singur, supărat, spre vestiare.