Cosmin Seleși și Cătălin Bugean, regizorul emisiunii Te cunosc de undeva, au ajuns la spital

Cosmin Seleși și Cătălin Bugean, regizorul emisiunii Te cunosc de undeva, au ajuns la spital
loading...

Cosmin Seleși, prezentatorul show-ului “Te cunosc de undeva!”, emisiune care va reveni, în curând, la Antena 1, și Cătălin Bugean, regizorul acestei producții, au suportat la începutul săptămânii câte o intervenție chirurgicală. Cei doi s-au operat de deviație de sept la același spital și în aceeași zi și au împărțit aceeași rezervă.

Amândoi am avut aceeași problemă, deviație de sept, și ne-am sincronizat să ne operăm în aceeași zi și să stăm în aceeași rezervă. Doar medicii au fost diferiți. M-a uimit la Cosmin faptul că era mai fricos și foarte sensibil, așa că a fost foarte bine să fim amândoi, pentru că ne-am susținut unul pe altul. Ne-am operat luni, iar el a intrat în operație înaintea mea. Operația a durat o oră și jumătate și a fost făcută laparascopic. Când ne-am trezit din anestezie, eram atât de veseli amândoi că se minunau și doamnele asistente. Ne simţeam foarte bine! A fost o veselie în rezerva noastră în ziua aia… Iar când am respirat prima dată pe nas după operație, m-a luat amețeala, căci problema mea cu deviația de sept era veche de zece ani, timp în care am fost dependent de picăturile nazale”, spune Cătălin Bugean.

Amândoi aveam probleme cu deviația de sept şi a fost foarte bine că ne-am sincronizat în privința operației. În rezervă am stat la povești, ne-am uitat la TV, ne-am relaxat. A fost foarte bine cu el acolo. Ne-am internat duminică seara, iar marți ne-am externat, dar un timp va trebui să venim periodic la control”, spune Cosmin Seleși.

Prezentatorul și regizorul emisiunii Te cunosc de undeva! se simt bine după intervenția chirurgicală și și-au reluat activitățile cotidiene. Din această toamnă, telespectatorii Antenei 1 îl vor revedea pe Cosmin Seleși în postura de prezentator, alături de Alina Pușcaș, în cel de-al 14-lea sezon al show-ului transformărilor.

Categorii: LIFE

Autor

Recent NEWS

Puteți contacta redacția site-ului de știri www.recentnews.ro pentru sugestii, ponturi, comentarii, păreri, sau drepturi la replică, la adresa office@recentnews.ro