Bazinul olimpic de la Cluj Napoca va fi construit de Asocierea MBS Group (lider), ASA CONS România (asociat), POLIART (asociat). 23 milioane de euro va plăti Primăria Cluj Napoca pentru această bază sportivă.
Primarul orașului Cluj Napoca, Emil Boc, a anunțat vineri, că a fost atribuit contractul  de 23 milioane euro pentru construirea bazinului de înot în cartierul Borhanci.
Prin acest proiect, municipalitatea clujeană urmărește dezvoltarea infrastructurii educaționale și de sănătate (este prevăzut în complex o unitate de sănătate – centru de excelență pentru protonoterapie), dezvoltarea infrastructurii sportive (bazin de înot, bază sportivă) și pădure-parc.
”Dorim să dezvoltăm o infrastructură de natație modernă. Astfel, proiectul prevede construirea unei clădiri pe 3 niveluri cu un bazin de înot acoperit, capacitate de 1000 de spectatori și zone dedicate competițiilor sportive de natație. Sunt cuprinse: bazin olimpic de înot, bazin olimpic de sărituri, zonă de gradene pentru spectatori, zone de agrement, bazin de inițiere, saune, jacuzzi, vestiare și zonă administrativă. De asemenea, cu această ocazie vor fi realizate lucrările tehnico-edilitare pentru întregul HUB educațional, în valoare de 6,7 milioane euro. Valoarea totală estimată a achiziției: 127.014.505,50 lei fără TVA.”, transmite Emil Boc.