China recunoaşte în sfârşit că a minţit în privinţa numărului de decese înregistrate în provincia Wuhan, epicentrul pandemiei de Coronavirus. Azi, chinezii au anunţat 1290 de decese de covid, pe care „uitaseră” să le declare.

Mint de sting chinezii în criza generată de coronavirus. Încă de la început au ascuns adevărul şi astfel au permis răspândirea infecţiei în toată lumea.

Strânşi cu uşa de OMS după ce SUA a tăiat finanţarea organizaţiei pe motiv că ascund adevărul din China, oficialii de la Beijing au fost nevoiţi să recunoască că au mai mulţi morţi decât declaraseră iniţial.

Şi uite brusc, numărul morţilor creşte în doar o zi, cu circa 50% faţă de cât declaraseră iniţial.

Chinezii încearcă să justifice „problema” spunând că datele au fost colectate greoi şi că mulţi chinezi au murit în case şi că doar decesele din spitale erau incluse în raportări.

Guvernul provinciei Hubei, unde este situat Wuhan, a precizat într-un comunicat că numărul morţilor a fost revizuit în creştere în urma rapoartelor întârziate ale instituţiilor medicale şi datorită faptului că unii pacienţi bolnavi de COVID-19 au murit în casele lor în timp ce spitalele erau supraîncărcate în primele etape ale epidemiei.

Revizuirea vine în contextul în care acurateţea datelor oferite de China a fost pusă la îndoială atât în străinătate, cât şi de cetăţeni chinezi.

Aşadar americanii au avut dreptate când au acuzat China că a ascuns dimensiunea reală a cazurilor de coronavirus și a deceselor provocate de Covid-19.

82,692 de infectări şi 4,632 de decese a raportat până azi, China.