O femeie în vârstă de doar 21 de ani, este cel mai tânăr român care a decedat din cauza infecţiei cu noul coronavirus.

„Deces 572. Femeie, 21 ani din județul Vrancea. Pacient se prezinta cu tuse, febră, dificultate în respirație, la Spitalul Județean de Urgență Focșani –  03.04.2020.  Data recoltării probei pentru COVID-19: 03.04.2020.  Data confirmării: 05.04.2020.  Data decesului: 24.04.2020.  Comorbidități: Sindrom Down, boală renală cronică, obezitate, insuficiență cardiacă„, transmite Ministerul Sănătăţii.

În România s-au înregistrat până azi, 575 decese din cauza noului coronavirus.

Până astăzi, 25 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.635 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.890 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.009 de persoane. Alte 26.159 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 126.645 de teste.