Richard Barker, unul dintre cei mai cunoscuți hipnotiști de scenă din lume, vine în premieră, în România, pentru a susține un inedit curs intensiv de 3 zile, în care va preda și va practica tehnici de terapie si de spectacol prin hipnoză.

Britanicul le va arată celor prezenți, în data de 8-10 martie 2019, la Hotel Mercure din București, cum se pot folosi doar de imaginație, și instrucțiuni clar pentru a ajunge să facă lucruri uluitoare – atât in viața personală, cât mai ales cea profesională. Trainerul va preda tehnici de hipnoză de scenă și terapie ca metode alternative de divertisment și dezvoltare personală și profesională, pasionaților și curioșilor de domeniul hipnozei, oamenilor inovativi și deschiși către nou și celor interesați de puterea minții umane.

Eugen Popa, hipnoterapeut: „Hipnoza ajuta la scăderea inhibițiilor naturale”

“Cei mai mulți oameni cred că ai nevoie de puteri paranormale pentru a putea obține rezultatele absolut spectaculoase pe care le au cei care practică Hipnoza de Spectacol. Adevărul este că, oricine poate învăța să facă asta. Cu toții am fost fascinați de ce se poate face pe scenă într-un spectacol de Hipnoză. Multe dintre manifestările de pe scenă par de necrezut. Și totuși… este la îndemâna oricui. În perioada 8-10 martie 2019, ai șansa de a învăța secretele Hipnozei de Spectacol (sau de Scenă), de la cel mai renumit  hipnotist de scenă din lume. Participă la acest Training de Formare Internațională și învață cum poți obține chiar tu aceste rezultate. Toți cei prezenți vor obține diploma de formare internațională în hipnoza de spectacol”, declară hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză și organizatorul evenimentului unic din România susținut de Richard Barker.

            Cine este Richard Barker?

Richard Barker este cel mai renumit hipnotist de scenă la ora actuală, la nivel mondial. A apărut în numeroase programe TV celebre din Statele Unite și este autor și speaker international.

În cei peste 20 de ani de carieră în domeniul hipnozei de spectacol și al hipnozei de scenă, Richard a susținut spectacole în peste 20 de țări din întreaga lume. A fascinat mintea a peste 500.000 de spectatori din întreaga lume precum și a multor celebrități din lumea showbiz-ului international.

Richard Barker este și un foarte bun terapeut, ajutând oamenii să își atingă scopurile folosindu-se de cunoștințele sale în domeniul hipnozei, nu doar prin spectacol și distracție, ci și apelând la metode terapeutice și de dezvoltare personală.

Renumitul hipnotist de scenă a apărut în media și în emisiuni TV cum ar fi: The Today Show, The Late Late Show with James Corden, ET Entertainment Tonight, Reader’s Digest, Huffington Post, Glamour Magazine, Sports Illustrated, Marie Claire, US Weekly, Google Talks, Health Magazine, SELF, Men’s Fitness, InStyle, YouTube Creator Summit, BBC, CBS, NBC, FOX, ABC și multe altele.