Declarat designerul oficial al Fashion TV Paris. A impresionat publicul cu două colecții prețioase într-o cromatică negru-argintiu.

Weekendul trecut, Cătălin Botezatu s-a aflat în capitala Franței. Celebrul designer a participat din nou la Paris Fashion Week, unde este prezent de aproape 15 ani cu prețioasele sale colecții haute-couture, la celebrul hotel Ritz Paris, Salonul Vendôme. A încheiat seara apoteotic, în aplauzele publicului și cu două premii importante pentru cariera sa. Miau by Clara Rotescu, Imroska, Norina Stoica și Cristallini au fost designerii prezenți la Paris.

Este cunoscut ca fiind cel mai prolific designer din România, cu prezentări ale colecțiilor sale pe toate continentele în ultimii 25 de ani și premiat cu peste 380 de premii naționale și internaționale. În ultimii 15 ani, Cătălin Botezatu a bifat participări la săptămâni ale modei din New York, Paris sau Milano, fiind premiat la fiecare dintre acestea. În ultimii 5 ani, celebrul designer a fost prezent de două ori pe an, sezoanele toamnă- iarnă și primăvară- vară, având prezentări la celebrele săli ale Palatului Behague, iar în ultimii 4 ani, de două ori pe an la celebrul Hotel Ritz, Salonul Vendôme, așa cum s-a întâmplat și weekendul trecut.

Iată că în acest an, Cătălin Botezatu a deschis seria prezentărilor designerilor români în celebrul Salon Vendôme cu o superbă colecție haute-cuture, în negru și argintiu, și accesorizată extrem de rafinat cu pantofi și bijuterii argintii. Coafurile modelelor au fost realizate de celebrul hairstylist Laurente Tourette aflat în top 10 artiști ai lumii.  Ca totul să aibă o notă distinsă, în colecția sa pentru Paris Fashion Week, pe lângă rochiile de seară, acesta a mai adăugat și câteva produse vestimentare masculine semnate Viggo by Cătălin Botezatu, din materiale prețioase, broderii manuale în negru și argintiu.

A fost singurul creator care a avut 2 colecții diferite. Prima dintre acestea a fost tip drama, iar a doua tip haut-couture, unde manechinele au prezentat pentru un show realizat special de Fashion Tv Paris. În cadrul evenimentului au fost premiați oameni din lumea modei, dar și din lume mondenă, ocazie cu care Cătălin Botezatu a primit pentru a doua oară premiul „Cel mai bun designer”, fiind declarat designerul oficial al Fashion TV Paris.

„Sunt măgulit de reacția oamenilor. Aceste premii înseamnă mult pentru mine. Am prezentat în Sala Vendome de la Ritz Paris, o sală foarte somptuoasă. Ca de fiecare dată am avut o colecție haute-couture, în negru și argintiu, cu coafuri făcute de Laurent Tourette, o colecție extrem de sofisticată și aplaudată de peste 400 de persoane în sala devenită neîncăpătoare”, a spus Botezatu.

 La evenimentul din Paris au participat multe personalități importante, oameni din lumea crypto, șeici și capete încoronate.