Trăim vremuri pe care le vom povesti nepoților și cel mai probabil și strănepoților. Avem acces la instrumente diverse, medicina și tehnologia îmbrățișează același obiectiv care ne va ajuta să fim mai longevivi și mai sănătoși, avem internet și în vârf de munte, cu puțin noroc, avem alternative cam în toate domeniile, avem informația la un click distanță, putem mânca mai responsabil, putem face sport și de acasă, miile de programe online stau mărturie că îți poți atinge orice obiectiv dacă muncești și vrei.
Așa că totul se rezumă la ce-ți dorești și cât de mult îți propui pe termen lung. Știi la fel de bine ca mine că e nevoie în primul rând de efort susținut ca să ajungi la rezultate, de un dram de noroc și nu în ultimul rând de acțiune. Să-ți iei viața în mâini cu determinare și curaj, chiar dacă asta implică decizii care te scot din zona de confort. Totuși, n-am auzit încă pe nimeni care a ieșit din locul călduț în care stătea să facă un lucru complet nou care să nu-l ajute într-un fel sau altul. Cei care și-au schimbat perspectiva, au mers spre viitor. Dar pentru asta e nevoie să fii diferit, să nu lași lucrurile să meargă cum vor ele, să le controlezi.
Sunt studii recente care arată că trei din patru români nu sunt deloc pregătiți financiar pentru viitor și doar unul din cinci români crede că ar putea să-și păstreze nivelul de trai pentru o perioadă mai mare de 6 luni, conform adevarul.roAMP și asta din cauza lipsei de educație financiară, pe de o parte, dar și pentru că nu avem curaj să ne implicăm în proiecte noi, care ulterior să genereze venituri mai serioase, pe de altă parte.
Drumul către visele tale nu e unul ușor, mai ales când ai responsabilitatea unei familii, cheltuieli neprevăzute și dorințe neîmplinite. Iar ca să poți avansa și să poți avea ceva al tău, poate chiar să fii antreprenor, ai nevoie de confort financiar dar și să te simți bine în locul în care ești. Poate vrei să-ți iei laptopul ăla care o să te ajute să crești profesional dar nu ai bani acum. Sau un telefon performant care să îți genereze vânzări. Cu suma de bani potrivită, uneori putem muta și munții. Poate vrei să-i faci o bucurie copilului dar nu îți permiți acum. Știu cum e, cel mai greu lucru din lume e să ne refuzăm copiii așa că ne dăm peste cap și le luăm când ne cer, fiindcă timpul trece și ei nu vor sta lângă noi mereu. Sau poate vrei să faci un curs de specialitate, să devii bucătar, it-ist, designer sau programator. Sau să refinanțezi un credit ca să-ți iei o mașină nouă sau să-ți rămână bani pentru vacanța aia pe care o aștepți de câțiva ani și azi îi dai prioritate. Totul e posibil atunci când te gândești la soluții.
Cei de la Creditrapid.ro sunt aici ca să te ajute să hotărăști care e cea mai bună variantă pentru nevoile tale. Îți ofera toate informațiile necesare ca să pleci acasă mulțumit și să ai ceva concret pentru ziua de mâine, nu doar vorbe goale. Ne-ar plăcea să știm că oamenii care ne-au testat au devenit mai fericiți, nu că au muncit până la epuizare și au uitat să viseze. Cred că avem nevoie de mai mulți oameni fericiți și de mai puțini eroi. Până la urmă, viața e prea scurtă ca s-o trăim doar strângând din dinți, apăsați de grijile zilnice.
Lumea e un loc suficient de mare ca să-ți poți găsi propriul drum. Poate că pentru unii asta înseamnă să riște ceva știind că în timp vor avea noi perspective. Iar pentru alții bucuria înseamnă să-și cumpere perechea aia nouă de căști pentru jocul ăla mișto de acasă. Pentru noi, ambele drumuri sunt la fel de importante și cu sens.