Pandemia de coronavirus nu dă semne că se potoleşte deloc în România, din contră. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat al doilea cel mai mare număr de infectări într-o singură zi, în starea de alertă.  În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 450 noi cazuri de coronavirus în România, cu 124 cazuri mai multe faţă de ziua de miercuri.

Până astăzi, 2 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.746 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire, după ce au fost efectuate 12.524 de teste de covid 19.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.433 au fost externate, dintre care 19.363 pacienți vindecați și 1.070 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.687 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.

Miercuri au fost confirmate 326 noi cazuri de îmbolnăvire după ce au fost efectuate 12.585 teste de coronavirus.

Numărul persoanelor internate la terapie intensivă a crescut în ultimele 24 de ore cu 15 pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 787 de persoane. Alte 59.414 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 735.221 de teste.