Traian Băsescu a fost pus miercuri, sub acuzare de către Parchetul General pentru amenințare și șantaj la adresa senatorului PSD, Gabriela Vrânceanu Firea.

Traian Băsescu a fost chemat miercuri la ora 11.00 la sediul Parchetului General pentru a fi audiat în calitate de suspect. După circa o oră și jumătate de audieri, procurorul de caz l-a informat pe Băsescu că este urmărit penal pentru șantaj și amenințare.

”În cauza constituită ca urmare a plângerii formulate de către doamna Firea Gabriela, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, prin ordonanţa din data de 11 martie 2015, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de domnul Băsescu Traian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. Azi, 18 martie 2015, domnul Băsescu Traian s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-i fi adusă la cunoştinţă învinuirea, context în care apărătorii acestuia au solicitat un termen pentru consultarea dosarului”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului General.

Băsescu a refuzat să dea declarații în fața procurorilor și doar a vrut să-și studieze dosarul.

Băsescu s-a ales cu dosar penal după ce pe 14 aprilie, Băsescu a amenințat-o direct pe senatoare, pentru că aceasta, în calitate de membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă.

Nu te poţi lua după o doamnă a cărei instruire este rezultată din citit de pe prompter vreo 10 ani, trebuie să ştii putin drept. Doamna cunoscătoare, doamna căsătorită tot cu un comandant, cu primarul de la Voluntari. Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele“, a declarat Traian Băsescu la Realitatea TV.

Gabi Firea a depus pe 16 aprilie 2015, o plângere penală la Parchetul General pe numele lui Băsescu, numai că procurorul de caz a suspendat dosarul pe motiv că președintele are imunitate. Dosarul a fost redeschis pe 22 decembrie 2014.