Avocatul criminalului din Caracal, dezvăluiri şocante despre modul în care le-a ucis pe cele două tinere

Avocatul criminalului din Caracal, dezvăluiri şocante despre modul în care le-a ucis pe cele două tinere
loading...

Claudiu Lascoschi, avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă, a făcut dezvăluiri şocante despre cele două crime comise de acesta la Caracal, în casa groazei.

Criminalul susţine că le-a ucis pe ambele fete după ce a întreţinut relaţii sexuale cu ele. Pe Luiza a ucis-o după ce aceasta a vrut să plece, iar pe Alexandra a omorât-o după ce a prins-o că a sunat la 112.

El a declarat că a incinerat-o pe Alexandra, că au rămas resturi, că nu s-au topit tot, e altă dicuție. A precizat că a pus-o netranșată, a pus-o în picioare în acel butoi. El a declarat că ar fi ucis-o și pe Luiza, doar că el nu precizează culoarea părului ei, adică nu își aduce aminte. Deși s-a insistat, susține că nu-și aduce aminte. Cu Alexandra, situația este clară, dar în ceea ce privește pe Luiza, nu este încă lămurită situația, din punctul meu de vedere. Dar el recunoaște două omoruri. Adică două fapte. (…)Şi la Luiza a fost rapid, ea a vrut să plece, a lovit-o, a căzut, s-a lovit cu capul de ciment şi a decedat. (…) A avut relaţii sexuale cu Luiza, consfinţite, la Alexandra nu a fost aşa“, a declarat avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, potrivit România TV.

Gheorghe Dincă a declarat anchetatorilor că el a crezut că cele două adolescente Alexandra şi Luiza erau prostituate.

“Şi-a menţinut declaraţiile (că le-a omorât pe cele două fete – n.r.), a dat indicii pentru a se lămuri cazul. Deci a cooperat, pe scurt. (…) Luiza şi Alexandra nu erau prostituate. El a crezut că sunt prostituate. Asta a fost în mintea lui. A recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu ele. Susţine că sunt doar două victime. A cooperat cu organul judiciar, a dat indicii şi ancheta are un curs favorabil”, a precizat Lascoschi.

Vecinii criminalului din Carcal spun că au simțit un miros greu, toxic, în ziua în care Alexandra era ucisă de Gheorghe Dincă, însă nu au reacţionat. Ancheta continuă, sâmbătă, în Caracal, la casa lui Gheorghe Dincă, după ce familia Alexandrei a primit vestea oficială de la DIICOT că fata lor a fost ucisă. Astfel, cele mai sumbre temeri au fost adevărate şi ADN-ul din oasele şi cenuşa recoltate coincid cu cele ale copilei care a sunat de trei ori la 112, pentru a fi salvată.

DIICOT anunţă oficial sâmbătă că probele preluate din curtea lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, precizând că în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei de 15 ani, ”concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”.

Categories: ȘTIRI

About Author

Recent NEWS

Puteți contacta redacția site-ului de știri www.recentnews.ro pentru sugestii, ponturi, comentarii, păreri, sau drepturi la replică, la adresa office@recentnews.ro