O stewardesă în vârstă de 33 de ani, din Bacău, a uimit o ţară întreagă cu vocea s-a. Aura Marcu l-a impresionat pe juratul Florin Călinescu care a trimis-o direct în semifinalele emisiunii Românii au talent, apăsând butonul auriu.

Ţi se face pielea de gâină când o auzi cum cântă. Aura a crescut în orfelinat pentru că mama ei are probleme psihice. Tatăl ei nu mai este în viață. Aura Marcu lucrează la ora actuală la o compania aeriană, ca stewardesă. Spune că iubește ceea ce face, dar nu mai mult decât muzica.

Aura cântă muzică clasică, după ce a urmat cursurile Conservatorului din Iași și Liceul de Artă din Bacău.

Îi place să scrie poezii și să deseneze. Poeziile au o tentă pesimistă.

„Încă mai am momente, momente de fericire pură, când nu sufăr, dar lupt, lupt să fac o parte din lucruri și să rămân conectată la prezent”.

După ce momentul său pe scenă, fără să spună un cuvânt, Florin Călinescu s-a ridicat și a apăsat butonul auriu.

Andra a privit numărul cu mare emoție și l-a sfârșit aproape că i-au dat lacrimile.

Am văzut lacrimi în ochii lui, am văzut că a ajuns emoția concurentei la el și m-a impresionat foarte tare”, a mărturisit Andra.

Florin Călinescu a fost profund impresionat încât a urcat pe scenă și a luat-o în brațe pe femeie.

„Meriți din plin bucuria asta. Felicitări!”, i-a transmis Andi Moiesescu.

A fost cel de-al şaptelea Golden Buzz acordat în sezonul zece al emisiunii Românii au talent.