Arată că îţi pasă! Donează sânge şi salvează o viaţă!

Inițiativa marca PNR Craiova, ”Arată că îți pasă” este la a 3-a ediție consecutivă și continuă în luna Aprilie, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină din Craiova.

Campania a fost inițiată în anul 2016 și își propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la lipsa de sânge din spitalele din România. Echipa PNR Craiova și voluntarii vor demonstra că lor le pasă și vor dona sânge, sâmbătă, 14 aprilie 2018, începând cu orele 08.30. Tichetele de masă obținute în urma acțiunii, vor fi donate unui caz social.

Încă de mici copii, fiecare dintre noi visează să devină un adevărat erou. Astăzi putem fi eroi, salvând vieți. Pe acest principiu se bazează și sloganul campaniei,” Fii și tu eroul cuiva. Donează sânge!”.

Campania ”Arată că îți pasă” a fost lansată în 2016 și a fost un real succes. Pe lângă șansa la viață oferită printr-un simplu gest, donare de sânge, am adus zâmbetul pe buze unor copii dintr-un centru de plasament, chiar în prima zi de Paște.

Toate cadourile oferite copiilor au fost achiziționate pe baza tichetelor obținute în urma donării de sânge și a donațiilor oferite de membrii PNR Craiova.

Acțiunea de anul acesta va avea loc sâmbătă, 14 Aprilie 2018, începând cu ora 08.30 la Centrul de Transfuzie din Craiova ( str. Tăbaci, numărul 1).

Toți cei care își doresc să devină cetățeni implicați se pot înscrie la acestă inițiativă prin apel la numărul de telefon 0763096690.

Fără donatori, mulți bolnavi nu ar mai fi în viață, astăzi! Deocamdată, nu s-a descoperit un înlocuitor al sângelui, prin urmare, donarea este singura soluție pentru a putea face față, nevoii de sange și a componentelor din sânge, necesare terapeuticii transfuzionale.

Medicii și chirurgii se bazează pe donarea de sânge pentru a efectua, în fiecare zi, o serie de intervenții care salvează viața oamenilor. Sângele donat poate trata în fiecare an un milion de pacienti.

Sursă de informare :http://www.ctsbucuresti.ro

Pagina evenimentului : https://www.facebook.com/events/587584731604658/

Nouă ne pasă. Ție?