Andrei Chiliman, alături de Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad, sunt acuzați că prin intermediul grupului infracțional pe care l-au constituit în ultimii 11 ani, au produs o pagubă la bugetul de stat de peste 600 de milioane de euro.

Procurorii au dispus sechestru pe bunurile celor patru inculpați pentru a putea recupera o parte din prejudiciul uriaș.

Încă din anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa suspectului Moisescu Vlad Octavian, a fost constituit un grup infracțional organizat, compus din acesta, Costescu Ioana (consilier personal al primarului Chiliman Andrei și interfața lui Moisescu Vlad Octavian la nivelul Primăriei Sectorului I București), Chiliman Andrei Ioan și Brad Ion (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție și asimilate acestora, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

Suspectul Moisescu Vlad Octavian coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionării acestora, suspecții Costescu Ioana și Brad Ion derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar inculpatul Chiliman Andrei Ioan, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între suspecții Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Brad Ion, inculpatul Chiliman Andrei și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% inculpatul Chiliman Andrei; 15% Moisescu Vlad; 15% Ioana Costescu; 15% Brad Ion, 10% partidul respectiv – filiala sector 1.
Diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

Concret, grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei.

Această din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plățile efectuate de către Primăria Sectorului I București către firma respectivă, în perioada 2007 – 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică menționată.

În ciuda acestui prejudiciu uriaș, Înalta Curte de casație și Justiție a decis vineri noapte ca Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad să fie plasați sub control judiciar timp de 60 de zile. Judecătorii au respins solicitarea procurorilor DNA cu privire la arestul preventiv al celor patru inculpați.