AMI (Andreea Ioana Moldovan), pe care telespectatorii Antenei 1 o vor putea urmări în fiecare sâmbătă, de la 20:00, în cel mai nou sezon Te cunosc de undeva! a avut parte de o sperietură de zile mari chiar la prima zi de antrenamente. Concurenta a primit un rol deloc uşor, care pe deasupra presupune şi câteva mişcări la bară.

„Prima zi de antrenamente, prima provocare straşnică. Ruly (n.r. ruleta), cum o alintă colegii ( chiar aşa, de ce or mai avea si cuvinte de alint pentru ea, nu ştiu?!) mi-a adus un personaj care pe lângă o voce greu de egalat, mai şi dansează la bară. Aşadar, prima zi de antrenamente, emoţii cât cuprinde şi totul nou în jur, inclusiv bara de dans. A fost un moment în care dansatorii mă ridicau pe umerii lor, iar eu, nefiind pregătită de coborâre, am rămas cu mâna agăţată de bară. Pe moment, datorită adrenalinei, n-am simţit nimic, am lucrat mai departe, m-am bucurat de întregul moment, însă aveam să constat mai târziu pagubele. A doua zi, când m-am trezit, nu prea mai puteam să-mi mişc umărul, aşa că au urmat câteva zile de antiinflamatoare şi unguente. Nu mă aşteptam să începem aşa în forţă!”, povesteşte amuzată AMI.

Care e primul rol pe care AMI îl va interpreta pe scena de la Te cunosc de undeva!, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, în cel de-al 15-lea sezon al show-ului transformărilor.