Au găsit pe cine să facă dreptate. Poliţiştii au comis un nou abuz în plină stare de urgenţă. Au nenorocit un bătrân din judeţul Prahova. I-au aplicat o amendă uriaşă pe care o poate plăti dacă mai trăieşte încă o viaţă.

Un bătrân din satul Dobrota din comuna Gornet-Cricov, judeţul Prahova, a fost amendat cu 15.000 lei pentru că a ieşit din curte, după cele opt oi, fără să aibă declaraţia pe proprie răspundere.

A fost depistat în comuna Gornet-Cricov, sat Dobrota, pe domeniul public, fiind în apropierea terenurilor extravilane din sat. Acesta nu avea asupra sa declarația pe propria răspundere, pentru a părăsi domiciliul, menționând că a părăsit domiciliul pentru a ieși la păscut cu oile, fără a fi angajat, acesta nereprezentând un motiv întemeiat”, scrie poliţistul în procesul verbal de amendă.

Nepoata bătrânului a declarat pentru Observatorul prahovean că a încercat să înțeleagă de la polițist ce s-a întâmplat, acesta spunându-i că ar fi fost înjurat de bătrân, fapt pe care nu l-a mai consemnat în procesul verbal.

Bătrânul are o pensie lunară de 700 lei. Ca să poată plăti amenda, ar trebui ca doi ani de zile să dea toată pensia la stat.

Nepoata bătrânului a mai declarat că vor contesta în instanță amenda zelosului polițist.

Bătrânul din Prahova se numără printre cei 300.000 de români amendaţi în stare de urgenţă iar totalul amenzilor a sărit de 120 milioane de euro.