Un incendiu de mari dimensiuni s-a produs în urmă cu puţin timp în localitatea Afumaţi din judeţul Ilfov. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a emis în urmă cu câteva minute, o alertă de extremă urgenţă.

Potrivit alertei emisă de ISU Bucureşti Ilfov şi transmisă prin SMS ALERT pe telefoanele mobile, cetăţenii sunt îndrumaţi să evite zona şi să elibereze căile de acces pentru a permite intervenţia rapidă a mijloacelor de pompieri.

Incendiul a provocat degajări mari de fum în toată zona Afumaţi. Alerta de extremă orgenţă a fost emisă la ora 6,15.

„Incendiu major produs în Afumaţi, cu degajări mari de fum. Evitaţi zona şi eliberaţi căile de circulaţie pentru a permite accesul mijloacelor de intervenţie. ISU Bucureşti Ilfov”, se arată în Alerta de extremă urgenţă.

Peste 150 de pompieri cu 25 de autospeciale de stingere, patru autoscări, doua autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD sunt la locul intervenției.