Pe 22 iulie, românii sunt invitați să ia parte la o experiență plină de culoare la prima ediție a Bucharest After9Cross, concurs de alergare pe timp de noapte.

În apropierea sezonului de vară, echipa MPG lansează o competiție de alergare inedită în cadrul sistemului RUNFEST. Este vorba despre Bucharest After9Cross, un eveniment de alergare care va lua startul la apusul soarelui și în adăpostul răcoros al naturii, chiar în mijlocul orașului.

Pe 22 iulie 2016, cel mai nou eveniment urban oferă tuturor iubitorilor de mișcare posibilitatea de a se bucura de câteva curse de alergare nocturnă în parcul Tineretului, unul dintre cele mai frumoase din Capitală.

Competiția Bucharest After9Cross invită la start alergătorii amatori, indiferent de abilități, începând cu vârsta de 10 ani. Aceștia se vor putea bucura de mișcare într-o formulă unică pe trasee atractive, pline de culoare și lumină, ce vor avea lungimea de 5 și de 10 kilometri, și vor fi amenajate în parcul Tineretului. Plecarea în curse se va face din fața Daimon Club, partener al evenimentului, care se află în incinta parcului, vizavi de Sala Polivalentă. Traseele sunt conturate special pentru a oferi o experiență cu adevărat electrizantă tuturor participanților!

Tabloul evenimentului Bucharest After9Cross va fi unul plin de culoare și lumină, pictat în zeci de nuanțe fosforecente, ce va combina pasiunea pentru sport și pofta de mișcare împreună cu prietenii, familia și toți cei dragi. După încheierea curselor, participanții sunt asteptați la After9Cross Party, în cadrul Daimon Club, la barul de lângă piscină, pentru a se relaxa într-o atmosferă energizantă și pe ultimele hituri ale verii, sub cerul înstelat al orașului.

Înscrierile sunt deschise online până pe 19 iulie, pe pagina dedicată evenimentului Bucharest After9Cross , de pe platforma www.runfest.ro.

Parcul Tineretului se află în sudul Bucureștiului, foarte aproape de piața Unirii, fiind un spațiu verde generos cu multe facilități de relaxare dar și alei late și constituie o locație ideală pentru a ne bucura de libertatea de mișcare pe timp de noapte.

Va așteptăm la un nou eveniment „cool” în oraș… Bucharest After9Cross!