Ai scos la vânzare o casă, dar nu a apărut niciun cumpărător, deși ai listat proprietatea pe toate site-urile de imobiliare? Atunci trebuie să te întrebi ce îi lipsește imobilului tău și cum îl poți face mai atractiv.

Asigură-te, în primul rând, că ai stabilit un preț corect, raportat la condițiile de locuire, precum și la valoarea altor proprietăți similare, din aceeași zonă. Dacă nu aceasta este problema pentru care nu ai fost contactat de un cumpărător interesat, înseamnă că aspectul imobilului lasă de dorit, fiind necesare unele lucrări de reparație și renovare.

Află ce schimbări trebuie să aduci casei tale pentru a reuși să găsești un cumpărător! 

Repară instalațiile sanitare

În funcție de vechimea casei și de cât de bine a fost întreținută, instalațiile sanitare pot necesita reparații pentru a preveni sau stopa eventuale scurgeri, astfel încât viitorii proprietari să nu se confrunte cu inundații capabile să le deterioreze pardoseala, mobilierul și pereții. De astfel de lucrări nu te poți ocupa tu, ci vei avea nevoie atât de un specialist pentru a duce proiectul până la capăt, cât și de materiale de calitate pentru a realiza o lucrare temeinică și rezistentă. Pe site-ul nicometaltub.ro vei putea găsi o gamă variată de produse, precum țevi, fittinguri, robinete și alte accesorii necesare unui instalator.

Schimbă geamurile vechi

Ferestrele vechi de lemn, prin care intră frigul în casă, nu vor atrage niciun cumpărător, așa că mai bine la înlocuiești cu unele moderne, care să izoleze termic locuința și să nu permită pierderea de căldură, care determină și o factură mai mare pentru încălzire.

Asigură-te că nu există pericole

Înainte de a scoate la vânzare proprietatea, este bine să chemi un electrician care să verifice instalația electrică și toate prizele din imobil, pentru a se asigura că nu există niciun risc de electrocutare sau de incendiu, iar dacă este cazul, să facă reparațiile necesare. De asemenea, instalația de gaze și sistemul de alarmă, în caz de scurgeri, trebuie puse la punct, astfel încât noii proprietari să se simtă în siguranță în noua casă.

Aranjează grădina

Pentru multe persoane atracția principală a unei case la curte este grădina, așa că nu trebuie să o neglijezi. Dimpotrivă, este indicat să o aranjezi, astfel încât potențialii cumpărători să uite de unele neajunsuri ale imobilului atunci când văd colțul verde și își pot imagina că vor petrece timpul liber la aer curat, înconjurați de vegetație.

Prin urmare, începe cu plantarea gazonului, ținând cont de secretele specialiștilor, și continuă cu plantele și florile decorative, astfel încât să creezi un cadru ideal pentru relaxare în curte. Având în vedere că pandemia de coronavirus i-a ținut pe oameni mai mult în casă, o astfel de oază verde este un avantaj de care trebuie să profiți, deoarece tot mai mulți cumpărători de imobiliare tânjesc după astfel de spații exterioare.

În concluzie, dacă vrei să îți vinzi casa cea veche cât mai repede și la un preț cât mai bun, adu câteva îmbunătățiri esențiale, care vor face imobilul mult mai atractiv și îi va convinge pe cumpărători să ia o decizie favorabilă.

Sursă foto: Pexels.com.