Vești bune pentru astronauții care locuiesc pe Staţia Spaţială Internaţională. Nu vor mai fi nevoiți să se hrănească cu banalele conserve. Vor mânca salată verde cultivată chiar în spațiu.

Astronauţii își plantează salată verde la bordul Stației Spațiale Internaționale și o pot mânca la micul dejun. Însă doar jumătate din recoltă este destinată consumului, întrucât restul va fi trimisă pe Pământ pentru a fi studiată.

Salata verde plantată într-o „grădină” de pe Staţia Spaţială Internaţională, pe 8 iulie, este gata de cules.

Seminţele de salată au fost plantate de 8 iulie, de astronautul Scott Kelly. De atunci, timp de 33 de zile, au fost ţinute într-un adăpost special, dotat cu LED-uri roşii, verzi şi albastre.

Lumina roşie şi cea albastră sunt două dintre cele mai importante părţi ale spectrului pentru producerea fotosintezei.

Lumina verde, în schimb, a fost adăugată pentru ca plantele să capete culoarea obişnuită pentru oameni.

Lungimile de undă albastre şi roşii sunt condiţia minimă pentru ca plantele să crească”, a explicat Ray Wheeler, cercetător la Kennedy Space Center.

„Sunt, probabil, cele mai eficiente în ceea ce priveşte conversia puterii electrice. LED-ul verde ajută la sporirea percepţiei vizuale umane a plantelor”, a completat specialistul.

Mica „recoltă” a astronauţilor este un pas extrem de important pentru lumea ştiinţifică.

Pe lângă faptul că astfel de grădini ar putea fi utilizate în viitor la reciclarea apei şi a oxigenului, deocamdată ele au şi un efect terapeutic pentru astronauţi.