Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar-Arseni” are de azi, cea mai mare secţie de arşi din România. Este prima unitate de mari arși contruită după 20 de ani în România,  unde pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați la cele mai înalte standarde medicale.

Special reconfigurată pentru asigurarea tuturor funcțiunilor medicale, în condiții de maximă siguranță, noua unitate pentru marii arși cuprinde două săli de operație, politraumă și chirurgie estetică, o sală de pansamente, una pentru tratamentul arsurilor, spații de sterilizare precum și trei rezerve cu câte un pat, dotate cu aparatură de ultimă generație și în care pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați la cele mai înalte standarde.

Totodată, sală de operații pentru urgențe va putea fi utilizată și de alte specialități, în funcție de necesitate.

În plus, sălile au pereți și tavane din inox, iar toate suprafețele sunt realizate din panouri tratate antiseptic pe bază de compuși din ioni de argint, eficienți împotriva celor mai periculoase și răspândite tipuri de bacterii. Mai mult, rezervele au pereți vitrați, care să permită controlul vizual al pacienților.

Costurile acestei investiții se ridică la 7.500.000 lei cu TVA, bani alocați din bugetul Primăriei Sectorului 4.