Creşte alarmant numărul de cadre medicale infectate cu coronavirus în România. Lipsa echopamentelor de prodecţie şi a testărilor masive, fac ca medicii şi asistentele să devină carne de tun în plină pandemie de coronavirus.

Cei din linia întâi în lupta cu coronavirusul, cad pe capete pentru că nu sunt proteşaţi. Potrivit raportărilor primite de către Institutul National de Sănătate Publică, până în data de 16 aprilie 2020, numărul cazurilor de personal medical infectat cu noul coronavirus a ajuns la 981. Adică 13% din totalul românilor confirmaţi ca fiind infectaţi cu coronavirus.

Cum era de aşteptat, aproximativ jumătate din cadrele medicale infectate cu covid, sunt din Suceava, adică 462.

Până în 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.707 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, dintre acestea 1910 sunt din Suceava. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.357 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.866 de persoane. Alte 60.697 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 79.629 de teste.

Raportare pe județe  număr cadre medicale infectate cu coronavirus în România:

Alba -18
Arad -53
București -131
Bacău – 5
Bihor -2
Bistrița-Năsăud – 5
Brăila – 1
Botoșani – 9
Brașov – 27
Cluj – 15
Caraș-Severin – 1
Constanța – 2
Covasna – 9
Dâmbovița – 3
Dolj – 1
Galați – 34
Giurgiu – 10
Hunedoara – 37
Harghita – 1
Ilfov – 2
Ialomița – 1
Iași – 13
Mehedinți – 3
Neamț – 8
Prahova – 1
Sibiu – 11
Satu Mare – 2
Suceava – 462
Timiș – 31
Teleorman – 15
Vâlcea – 1
Vrancea – 67